EXCLUSIV  Vela justifică de ce polițiștii fac abuzuri. Vâlcu: Nu dai o mitralieră pe mâna unei maimuțe!

imagine ilustrativă
imagine ilustrativă

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a explicat de ce fac polițiștii abuzuri și dau amenzi uriașe nejustificate. Jurnalistul Val Vâlcu a taxat dur situația. 

”Am luat măsuri ca să nu se facă abuzuri. Că ele se fac este un lucru evident, pentru că sunt foarte mulți tineri care au făcut doar șase luni Școala de Poliție și acum sunt pe teren, pentru că am avut nevoie de cadre, să acoperim toate misiunile. Este o muncă titanică la nivel național" a spus ministrul de Interne, Marcel Vela, la RFI. 

Jurnalistul Val Vâlcu a comentat această situație incredibilă, în care abuzurile sunt justificate prin lipsa de pregătire și experiență a unor polițiști care decid, de la sine putere, că unele cazuri sunt necesare a fi pedepsite aspru, chiar dacă situația nu o impune. 

”Nu dai o mitralieră pe mâna unei maimuțe. La spectacole, îi dai o pușcă de plastic, se plimbă pe bicicletă, dacă e mai bine dresată. Nu trimiți elevi de poliție să aplice amenzi de 2.000 de lei/amenda. Când ai dat această forță pe mâna unor agenți de ordine, trebuie să le dai și responsabilitatea, și judecata pe măsură. Polițiștii cu experiență cântăresc sancțiunea, nu aplică mecanic, că așa punem roboți, fotografiază, recunosc chipul- inteligența artificală- și i-a trimis amenda acasă. 300.000 de amenzi nu e de laudă, nu te lauzi cu 300 de mii de amenzi, asta arată că fie oameni nu înțeleg și încalcă restricțiile, fie cei care aplică legea nu înțeleg despre ce vorbim. Undeva e o fractură. Iar situația asta, că a ajuns și ministrul de Interne să spună că nu aveau experiență. Nu-i trimiți după șase luni să dea 2.000 de lei amendă, îi trimiți la amenzi de 60 de lei. Le dai o pușcă de plastic, nu mitralieră. Dacă el nu-și poate calibra gesturile, nu-i dai ”arma” pe mână” a comentat Val Vâlcu. 

*Articolul prezintă o opinie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel