Valul patru de pandemie. Valeriu Gheorghiță: Experții estimează că va fi mult mai agresiv

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), consideră că valul patru al pandemiei va fi mai agresiv.

Potrivit lui Gheorghiță, experții estimează că valul 4 al pandemiei va fi mai agresiv, iar diferențele vor fi făcute de nivelul de imunizare al populației și de vaccinare, potrivit Mediafax.

"Cu cât procentul persoanelor vaccinate este mai mare, cu atât numărul de persoane spitalizate admise la Terapie Intensivă și numărul de decese vor fi mai mici. Cu cât numărul persoanelor vulnerabile este mai scăzut ca acoperire vaccinală, cu atât riscul de creștere a numărului de persoane spitalizate este mai mare”, a explicat Valeriu Gheorghiță în cadrul unei conferințe de presă.

Medicul Gheorghiță a mai spus că varianta Delta este mult mai contagioasă și se transmite de la o persoană la alta de două ori mai rapid decât tulpina inițială parentală și cu 60% mai ușor în comparație cu tulpina Alfa. În ceea ce privește virulența acestei tulpini, se pare că poate crește riscul de spitalizare de 2,5 ori mai mult decât celelalte tulpini, a precizat Valeriu Gheorghiță.

"Viața revine ușor ușor la normalitate"

În urmă cu doar câteva zile, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, afirma că ”avantajul unui procentaj mare de populație vaccinată e că nu ai decese, cum este în Anglia, unde avem câteva zeci de decese pe zi la câteva zeci de mii de cazuri noi, ceea ce-l transformă într-o paradigmă de sezon gripal, deci nu pune presiune pe sistemul de sănătate, nu pune o presiune pe sănătate și atunci viața revine ușor ușor la normalitate”. 

Despre ce va fi în septembrie și valul patru în România, Baciu a mai afirmat că ”ține foarte mult de rata de vaccinare”. În acest context, oficialul din Sănătate crede că luna septembrie va fi una complicată pentru români. ”Situația o depășim împreună, nu se poate face fără muncă în echipă” a punctat Baciu, la Digi24. El a conchis că prin acțiuni precum vaccinarea decidem cum vom trăi în toamnă, cu sau fără SARS-CoV-2. 

"Să ne pregătim cu calm"

Contactat de DC News, la începutul săptămânii trecute, medicul Adrian Marinescu de la Institutul 'Matei Balș' din Capitală a declarat că "e clar că sunt motive de îngrijorare. Se vede peste tot în Europa. Știm foarte clar, după un an și jumătate de pandemie - ce se întâmplă în jurul nostru va ajunge și la noi".

Adrian Marinescu consideră că e important "să ne pregătim cu calm". "Ar fi trebuit să facem toată pandemia așa. Trebuie să ne pregătim prin vaccinare, să fim prudenți... nu vorbesc neapărat de măsuri restrictive, dar să fim prudenți și să mergem pe varianta de a preveni infecția", a adăugat el. 

Nu în ultimul rând, mai spunea Adrian Marinescu, să luăm în calcul că 'imunitate avem cel puțin jumătate dintre români. Nu vorbesc numai de vaccinare, ci și de cei care au trecut prin boală. Atunci, să sperăm că situația mai grea din punct de vedere epidemiologic care va veni curând o să însemne un număr de infecții, dar cu mai puține forme severe. Asta înseamnă o presiune mai mică la nivelul sectorului medical și, în primul rând, că nu ne vom pune viața în pericol.', a mai explicat medicul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel