Valeriu Gheorghiță spune cum se poate reduce de 20 de ori numărul deceselor

Facebook - Valeriu Gheorghiță
Facebook - Valeriu Gheorghiță

Valeriu Gheorghiță a vorbit despre viitoarele valuri ale pandemiei. 

Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a spus că impactul următoarelor valuri ale pandemiei va fi mult mai redus dacă cel puțin 70% dintre români se vaccinează.

„Valurile următoare vor avea un impact mult mai mic. La peste 70% persoane vaccinate, la care se adaugă cei care au trecut prin boală, imunitatea de grup va fi mult mai mare... Impactul va fi de cel puțin 20 de ori mai redus în ceea ce privește numărul de decese”, a explicat Valeriu Gheorgiță.

Explicațiile au fost oferite în timpul Maratonului Vaccinării pentru Viață, eveniment organizat de vineri până luni dimineață în București.

Bilanț COVID-19, duminică: peste 20.000 de români sunt internați în spital

Până duminică, 24 octombrie, în România au fost înregistrate 1.561.928 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 7.123 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.323.707 pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.725 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dintre care 148 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până duminică, 44.679 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 389 de decese ( 201 bărbați și 188 femei), din care 8 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui și municipiul București.

Dintre cele 389 de decese, 5 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 14 la categoria de vârstă 40-49 ani, 35 la categoria de vârstă 50-59 ani, 97 la categoria de vârstă 60-69 ani, 141 la categoria de vârstă 70-79 ani și 97 la categoria de vârstă peste 80 ani.

347 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 12 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 30 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 8 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Bacău, Buzău și Mureș, 1 în luna septembrie 2021 și 7 în octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 381 de decese.

Din totalul de 389 de pacienți decedați, 361 erau nevaccinați și 28 vaccinați. Cei 28 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități.

În spitalele din țară, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 20.323. Dintre acestea, 1.846 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 471 sunt minori, 432 fiind internați în secții și 39 la ATI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel