Valeriu Gheorghiță, despre diferențele dintre cele două vaccinuri anti-COVID-19 care vor fi administrate românilor

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a explicat care sunt diferențele dintre vaccinul anti-COVID-19 produs de Moderna, care tocmai a primit aprobarea Agenției Europene a Medicamentului, și vaccinul deja autorizat, al celor de la Pfizer și BioNTech.

„Ne așteptăm ca poate chiar până la 15 ianuarie să fie livrată prima tranșă de doze. Numărul de doze este incomparabil mai redus decât cel de la compania BioNTech Pfizer, având în vedere capacitatea de producție și tipul contractului încheiat de Comisia Europeană”, a spus Valeriu Gheorghiță la Antena 3.

Diferențele dintre cele două vaccinuri anti-COVID-19

„Sunt mai degrabă diferențe din punct de vedere al condițiilor de stabilitate, de distribuție și al modului de fiolare a acestui tip de vaccin”, a explicat Valeriu Gheorghiță, la Antena3.

„O altă diferența importantă este aceea că sunt dispuse în flacoane multidoza de câte 10 doze. Deci, într-un flacon vorbim de 10 doze, nu 5 doze cât are vaccinul de la BioNTech Pfizer. Și un alt element important: este deja reconstituit. Deci este gata de utilizare, spre deosebire de vaccinul de la BioNTech Pfizer care necesită reconstituire cu ser fiziologic înainte de administrare”, a mai spus acesta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel