Jurnalistul Val Vâlcu a vorbit despre discuţiile iscate în România cu privire la certificatul verde.
"Dacă până acum discutam ce conţine vaccinul, acum discutăm ce conţine certificatul Covid. Lumea contestă... sunt societăţi în care solidaritatea înseamnă ceva, iar oamenii fac, totuşi, un efort pentru cei care sunt mai vulnerabili în faţa acestei boli şi societăţi individualiste în care pe primul plan e confortul individual, convingerile fiecăruia.
Noi, românii, nu prea ne orientăm... de la igiena care e tratată la modul 'lasă că merge şi aşa' şi până la aceste mijloace farmacologice care fie sunt respinse - aşa cum e vaccinul - fie puse în contradicţie cu ce se întâmplă în Italia sau în alte ţări. Nu mă interesează ce se întâmplă în Italia; pe mine mă interesează că ne mor părinţii, bunicii, din cauza Covid şi că am putea face cu toţii un efort ca să-i protejăm. Dacă nu dorim, dacă avem agende personale, frustrări pe care le exprimăm în acest moment", a spus Val Vâlcu la România TV, la emisiunea moderată de Violeta Romanescu.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat că până la finele anului Legea privind certificatul COVID urmează să fie adoptată, într-o formă agreată cu specialiştii în materie.
"A fost o discuţie şi o solicitare a reprezentanţilor cultelor ca cetăţenii să poată să beneficieze de această libertate de a participa la slujbe fără să se impună obligativitatea deţinerii certificatului verde. Este, în momentul de faţă, (...) un proiect care este în dezbatere se discută cu fiecare dintre specialişti şi sperăm ca într-un timp cât se poate de rezonabil să ajungem la o concluzie, să mergem în Parlament şi până la sfârşitul anului să putem să avem această Lege a certificatului COVID, care, încă o dată, el se va înscrie în parametrii reali a ceea ce înseamnă incidenţa bolii şi, de asemenea, ceea ce înseamnă oamenii care au trecut prin boală, oamenii care beneficiază de teste. Este o chestiune care urmează să fie dezbătută şi finalizată cu cei care sunt îndrituiţi şi au cunoştinţele necesare pentru acest lucru", a declarat Nicolae Ciucă, joi, după întâlnirea cu reprezentanţii cultelor religioase din România, întrebat despre obligativitatea certificatului verde în lăcaşurile de cult.
Premierul a explicat că întâlnirea cu reprezentanţii cultelor religioase reprezintă o modalitate de dialog pe care decidenţii şi-au propus să o aibă în vederea găsirii celor mai bune soluţii pentru românii.
"Activitatea a debutat printr-un mesaj care ne-a plăcut foarte mult tuturor: suntem aici pentru că ne iubim ţara şi ne iubim comunităţile, iar mesajul nostru a fost cât se poate de clar că prin astfel de activităţi nu facem altceva decât să redăm încrederea oamenilor şi speranţa. Nu o spun gratuit, o spun pentru că asta se întâmplă în baza unui dialog pe care noi îl avem cu societatea civilă. Cele 18 culte păstoresc împreună peste 99% din populaţia României, ori partea asta de dialog ne ajută în tot ceea ce înseamnă găsirea soluţiilor şi armonizarea lor cu nevoile şi specificul fiecărei comunităţi în parte. Este o modalitate de dialog pe care o vom continua şi cu ceilalţi reprezentanţi ai societăţii civile, astfel încât să putem să primi şi să acumulăm tot ceea ce vine din parte cetăţenilor români pentru a putea să luăm decizii pentru cetăţenii români", a declarat Ciucă, citat de Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu