Vaccinarea pe autostradă începe, azi, în Vama Nădlac II

Cei care intră în țară pe la Vama Nădlac II, pe Autostradă, se pot vaccina, începând de miercuri, cu ser produs de compania Johnson&Johnson, anunță Prefectura Arad.

Prefectura Arad anunță că vaccinarea anti-COVID-19 începe, miercuri, în Vama Nădlac II (pe autostradă), de la ora 10.00.

Va fi administrat vaccinul produs de compania Johnson&Johnson, pentru care nu este necesar rapelul, administrându-se o singură doză pentru imunizarea completă.

Centrul de vaccinare este amplasat pe sensul de intrare în țară, în partea dreaptă, la aproximativ 50 de metri de punctul vamal, potrivit sursei citate, relatează Mediafax.

Florin Cîțu a anunțat revenirea la normalitate în august, după trei etape de relaxare

Premierul României, Florin Cîțu, a anunțat cum se va desfășura revenirea la normalitate în această vară. Potrivit unei postări de pe rețeaua de socializare Facebook, Cîțu spune că normalitatea revine de la 1 august. „Revenim la normalitate în trei etape. Prima etapă începe astăzi. Alte măsuri pentru revenirea la normalitate vom avea la 1 iulie, respectiv, 1 august”, a scris premierul, alături de măsurile de relaxare de la 1 iunie.

În postare se enumeră măsurile de relaxare care intră în aplicare de la 1 iunie 2021

Restaurantele se redeschid la interior până la 70%, iar nunțile, botezurile și alte evenimente festive vor avea mai mulți invitați.

Restaurantele pot funcționa cu o capacitate de până la 70%. Barurile, cluburile și sălile de jocuri pot funcționa cu o capacitate de până la 50% în intervalul orar 05-24. Mențiunea este că aceste măsuri sunt doar pentru persoanele cu schema de vaccinare completă și cel puțin 10 zile trecute de la efectuarea celei de-a doua doze.

O altă măsură este cea legată de nunți, botezuri și alte evenimente festive. Acestea pot fi organizate cu cel mult 70 de persoane în spații deschise sau 50 de persoane în spații închise. O mențiune importantă este faptul că, în cazul în care toți participanții sunt vaccinați, numărul poate crește.

Când vine vorba de evenimentele culturale, în spațiile deschise se permite participarea a cel mult 1.000 de persoane. Acestea trebuie să aibă schema de vaccinare completă și cel puțin 10 zile trecute de la efectuarea celei de-a doua doze. În caz contrar, trebuie prezentarea unui test negativ sau să se facă dovada faptului că au trecut 15-90 de zile de la infectarea cu SARS-CoV-2.

Ultima relaxare este cea legată de litoral. Gradul de ocupare a spațiilor de cazare de pe litoral crește la maxim 85%, iar hotelurile care primesc doar turiști vaccinați pot crește gradul de ocupare până la 100%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel