Un român de 37 de ani a murit în Thassos, în timp ce se afla în vacanță cu familia.
O vacanță în Thassos s-a transformat într-o tragedie pentru o familie din Arad, după ce un bărbat de 37 de ani a murit înecat duminică dimineață. Incidentul a avut loc pe plaja „Paradise Beach”, unde românul se afla alături de soția sa și cei trei copii, potrivit specialarad.ro.
Primele informații arată că bărbatul ar fi suferit un infarct în timp ce făcea scufundări. Potrivit relatărilor de pe grupul de Facebook „Forum Thassos”, acestuia i s-a făcut rău în apă, iar martorii au intervenit imediat. Acesta a fost adus la mal, iar mai multe persoane au încercat să-l resusciteze timp de 45 de minute. Din păcate, eforturile au fost în zadar. „Când a fost adus la mal, era deja vânăt. Toată lumea a încercat manevre de resuscitare până la venirea ambulanței”, a povestit o turistă româncă aflată în zonă.
Familia, aflată în continuare în Grecia, trece prin momente cumplite. Soția și copiii așteaptă rezultatele autopsiei, care va stabili cu exactitate cauza morții. Deși bărbatul avea asigurare medicală, comunicarea cu autoritățile și personalul medical s-a dovedit extrem de dificilă. „Foarte greu ne-am înțeles cu ei în limba engleză”, a scris o româncă pe grupul „Forum Thassos”, menționează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News