Covid-19: Experții fac apel la universități. Profesorii britanici cer reducerea taxei de 50.000 lei/an

Universitățile ar putea fi nevoite să reducă taxele anuale, fiindcă este tot mai puțin posibil ca situația să revină la normal în toamnă.

Universitățile ar putea fi nevoite să reducă taxele anuale, fiindcă este tot mai puțin posibil ca situația să revină la normal în toamnă, a transmis Daily Mail.

Directorul Centrului pentru Învățământul Superior Global de la Universitatea din Oxford a detaliat că instituțiile din emisfera de Nord „sunt față în față cu un nou an academic care ar putea fi predominant sau cu totul online".

260 de mii de semnatari ai petiției pentru rambursări

Profesorul Simon Marginson a făcut declarații, după ce mai bine de 266.000 de studenți britanici au semnat o petiție prin care își cereau înapoi taxele enorme plătite universităților.

În ultimele două săptămâni, universitățile britanice au trecut la învățământ online sau de la distanță, pentru a contracara răspândirea Covid-19, iar multe dintre ele au închis și campusurile. Măsuri similare au fost luate și în România.

Educația internațională va încas o lovitură

Prof. Marginson a avertizat că educația internațională va suferi o „lovitură masivă". „În mod realistic, nu vom putea reveni la educație față-în-față până în septembrie", a spus el. Educația online „trebuie să fie considerată cu totul alt produs, o experiență educațională diferită. În acest fel, va avea nevoie de o structură separată de taxare".

Studenții nu vor plăti 50.000 lei/an

Experții educaționali au avertizat în această săptămână că studenții probabil nu vor accepta să plătească 9.250 de lire pe an (aproximativ 50.000 de lei pe an) dacă nu vor putea învăța față-în-față, în această toamnă.

„Universitățile vor trebui să se uite cu atenție la aceste structuri de taxare pentru a fi corecte cu studenții, dar și atractive pentru ei. Acest lucru ar putea duce la reducerea taxelor", a spus profesorul Alan Smithers de la Universitatea din Buckingham.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel