EXCLUSIV  Un puști, răspuns INCREDIBIL la întrebarea de ce nu poartă mască. Răspunsul mi l-a URLAT în față

Iată ce răspuns mi-a dat un puști la întrebarea de ce nu poartă mască de protecție...

Ieșisem la o plimbare prin jurul parcului IOR din Sectorul 3 al Capitalei după o ploaie liniștită. Mă gândeam că va fi o seară pozitivă, iar starea de spirit, de invidiat.

Pentru că mi se făcuse sete, am intrat în primul magazin pe care l-am întâlnit. În fața mea, un puști care ceruse un suc. Din neatenție sau nesimțire, mă lovește puternic cu umărul, fără măcar să-și ceară scuze. Cireașa de pe tort a fost că nu purta nici mască de protecție. Afară îl așteptau trei "băiețași" care au început să se hlizească la vederea momentului. În secunda doi i-am atras atenția că nu știe să-mi ceară scuze și nici mască nu are! Undeva în subconștient așteptam să-mi dea dreptate și să adopte o atitudine de bun simț pentru că așa fac oamenii cu cei șapte ani de acasă, dar el nu.

A început să-mi urle în față că este "șmecher", că nu înțelege de ce toată lumea e cu gura pe el să poarte o banală mască de protecție, care și așa nu-i ajută la nimic. Deci, nu era la prima abatere. Comportamentul lui m-a blocat.

Ca el sunt mulți români care fac pe vitejii și nu respectă intenția celorlalți de a sta sănătoși, în vremea Covidului.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel