Un polițist de 34 de ani, fără comorbidități, a murit de Covid. Ionuț era șef la Investigații Criminale

Un polițist de 34 de ani, fără comorbidități, a murit în urma infecției cu Covid-19.

Ionuț Hanganu, în vârstă de 34 de ani, din Brașov, a murit după ce a fost diagnosticat cu Covid-19. Decesul a fost confirmat și de colegii săi de la IPJ Bacău.

Hanganu era șeful Biroului Investigații Criminale de la Poliția Transporturi Brașov.

Internat la Spitalul Județean din Brașov, Ionuț Hanganu a murit joi dimineață, în jurul orei 04:00, în urma unor complicații.

Polițistul Marian Godină a afirmat, pe Facebook, că polițistul de 34 de ani nu avea comorbidități.

Reacția IPJ Brașov

IPJ Brașov a transmis, printr-un comunicat, că „Inspectoratul de Poliție Județean Brașov deplânge stingerea fulgerătoare din viață, la data de 05 noiembrie 2020, a colegului nostru, subcomisar de poliție Ionuț Hanganu, în vârstă de 34 ani, din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Brașov.”

„Subcomisarul de poliție Ionuț Hanganu a absolvit Liceul Militar “Neagoe Basarab” Buzău în anul 2005, iar în anul 2010 a absolvit Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” București, fiind repartizat să își desfășoare activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în domeniul investigațiilor criminale.

În urma promovării unui concurs, în luna martie a anului 2020, subcomisarul de poliție Ionuț Hanganu a fost numit șef birou Investigații Criminale în cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Brașov.

De-a lungul carierei, în urma evaluărilor, colegul nostru a primit numai calificatul foarte bine.

Pe această cale, aducem un ultim omagiu celui care a fost un bun coleg, trecerea sa în neființă reprezentând o mare pierdere pentru Inspectoratul de Poliție Județean Brașov și Secția Regională Poliție Transporturi Brașov, lăsând în sufletele noastre un imens regret și o adâncă tristețe”, se mai arată în comunicatul IPJ Brașov. 

Inspectoratul de Poliție Județean Brașov și Secția Regională Poliție Transporturi Brașov transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate și își exprimă profunda compasiune pentru pierderea suferită!

#DECES ⬛️ #IPJBrașov ⬛️ #CORONAVIRUS "Un poliţist de 34 de ani din Braşov a murit după ce a fost diagnosticat cu...

Publicată de Polițiști - Uniți Suntem Puternici pe Joi, 5 noiembrie 2020

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel