Un elicopter care transporta vaccinuri Pfizer s-a prăbușit în Uruguay

Foto cu caracter ilustrativ Pexels
Foto cu caracter ilustrativ Pexels

Accident aviatic în Uruguay. Un elicopter care transporta vaccinuri s-a prăbușit.

Un elicopter al forţelor aeriene uruguayene care transporta vaccinuri anti-COVID-19 s-a prăbuşit joi dimineaţă în provincia Rocha din sud-estul Uruguayului, relatează EFE. Aparatul, de tipul Bell 212, a încercat o aterizare de urgenţă, dar a luat foc, astfel că este complet distrus, iar membrii echipajului sunt răniţi, potrivit Ministerului Apărării uruguayan.

Elicopterul transporta circa 300 de doze de vaccin Pfizer dinspre capitala Montevideo către provincia Rocha, în cadrul programului naţional de vaccinare a persoanelor cu vârste de peste 80 de ani, transmite Agerpres.

Uruguayul a contractat direct 3,8 milioane de doze de vaccin Pfizer-BioNTech şi Sinovac, din care 1,9 milioane au fost deja livrate, aşteptând şi 450.000 de doze de vaccin AstraZeneca prin mecanismul COVAX. Până joi au fost vaccinate cel puţin cu prima doză 414.926 de persoane, respectiv 11,83% din populaţia acestei ţări.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy