Umiditatea crescută poate cauza probleme de sănătate

Vara aceasta nu canicula ne pune organismul la încercare, ci umiditatea crescută din atmosferă. Iată ce probleme de sănătate pot să apară din cauza excesului de umiditate. 

Umiditatea aerului presupune totalitatea vaporilor de apă care se află în atmosferă. Valorile normale ale umidității atmosferice se încadrează între 40% și 60%. Spre exemplu, la 10-20% umiditate relativă, aerul este uscat și apar consecințe asupra mucoaselor, senzație de uscăciune a gâtului, nasului, ochilor, probleme respiratorii. În schimb, la peste 70-80% umiditate, aerul ni se pare irespirabil, atmosfera este greu de suportat.

O zi în care umiditatea este crescută poate fi mai greu de suportat decât o zi în care temperatura este crescută, dar aerul uscat. Motivul? Pentru a ne răcori, organismul produce transpirație. Când aerul este uscat, apa produsă prin transpirație se elimină și corpul reușește să țină sub control temperatura. În condiții de umiditate crescută, transpirația nu se mai evaporă, iar corpul resimte disconfortul și efortul de adaptare. 

Potrivit medicinei tradiționale chineze, starea de umiditate excesivă este grea și lipicioasă. Mediul umid și cald este favorabil dezvoltării infecțiilor, ciupercilor, mucegaiurilor și algelor. 

Oboseală accentuată

Umezeala participă alături de temperatură la termoreglarea organismului. Fiind umezeală foarte mare, atunci transpiraţia este mai mare şi se favorizează în felul acesta schimbul de căldură. Dacă e prea umed se transpiră mult mai mult şi atunci se consumă energie. Așa se explică de ce ne simțim foarte obosiți în perioadele cu umiditate crescută. 

Persoanele predispuse la boli respiratorii și boli de inimă resimt în mod cu totul dificil atmosfera cu exces de umiditate. 

Scăderea imunității

Din cauza efortului de adaptare la condițiile de mediu, organismului îi scade imunitatea, fiind predispus la dezvoltarea unor reacții alergice exagerate (febra fânului, alergie la ambrozie) sau la infecții respiratorii, bronșite, faringite în plină vară. Mai ales copiii sunt afectați de aceste infecții. 

Când umiditatea lovește organele interne

Specialiștii în medicină chineză consideră că umiditatea poate afecta fiecare organ în parte:

- Stomacul - digestie îngreunată, senzație neplăcută de balonare, greață, lipsa poftei de mâncare.

- Plămânul - respirație dificilă, senzație de apăsare în piept, respirăm ca și cum am fi într-o saună cu abur.

- Vase de sânge - circulația sângelui este încetinită, apar edeme și retenție de apă.

- Articulații - durerile reumatice sunt mai intense în zilele ploioase, indiferent că e vară sau toamnă.

- Creier - confuzie, gândire încetinită, dureri de cap, amețeli.

- Piele - transpirație excesivă, iritații, eczeme, micoze.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel