Ultima întâlnire dintre Ionuț Vulpescu și Ion Caramitru: Niciunul din noi nu știa atunci cât de îndepărtată și de tristă este toamna

„Nu am fost în stare să scriu despre moartea lui Ion Caramitru. (...) În fața morții suntem mereu singuri. Moartea rămâne o chestiune personală. Singura alăturare pe care o îngăduie moartea e aceea a faptelor tale.

Printre multe alte roluri pe care le-a jucat în 50 de ani de carieră de teatru și film, Caramitru a fost Prospero în "Furtuna", a fost și Hamlet, a fost și Luchian în filmul cu acelaşi nume de Nicolae Mărgineanu, Count Fontana în "Amen" de Costa Gavras, Radu Comşa în "Întunecare" de Alexandru Tatos, Gheorghidiu în filmul "Între oglinzi paralele" şi Socrate în seria “Liceenii”. Însă, înainte de toate, a fost Ion Caramitru. Un rol complex, animat de una din acele voci cu care te-ai născut și crezi că le vei auzi până la sfârșitul lumii. 

Ultimii șase ani ne-au apropiat.

Ne-am întâlnit de multe ori. Am discutat de puține ori politică. Ne-am respectat opțiunile radical diferite. Am colaborat cu prilejul redeschiderii Sălii Mari a TNB, al Festivalului Teatrelor Balcanice “NETA”, al mai multor ediții din Festivalul Național de Teatru. Am fost împreună la Chișinău, la Festivalul Teatrelor Naționale. La Gala Hop de la Costinești. La Ziua lui Eminescu, la Botoșani. Memorialul Ipotești a fost unul din proiectele la care a ținut cel mai mult. M-a susținut public în momente dificile. Era din acea categorie de oameni care știe că “Dom Perignon” trebuie băut mai ales în opoziție”, a scris, pe Facebook, Ionuț Vulpescu.

„În toamna lui 2015, după “Colectiv”, Caramitru a fost prima opțiune a lui Dacian Cioloș pentru Ministerul Culturii. A refuzat într-un weekend și a făcut el însuși o propunere, imposibilă în acel context. Fusese deja un bun ministru al Culturii, între 1996-2000. În timpul mandatului său s-au înscris în Lista reprezentativă UNESCO cele mai multe monumente din țara noastră. A acordat o atenție specială protejării patrimoniului. Într-o perioadă de criză economică determinată de haosul guvernării CDR, s-a bătut ca bugetul Ministerului Culturii să rămână unul consistent. Când l-a auzit pe ministrul de finanțe spunând: "în perioade de criză, cultura se oprește", a replicat: "cultura nu se oprește niciodată, dar eu mă opresc aici" și și-a depus demisia ca factor de presiune. A rămas în Guvern și un exemplu că un ministru al culturii trebuie să își folosească autoritatea, dacă o are, desigur, pentru a-și apăra domeniul. Azi, vedem cum ministrul Culturii e ultimul la masa guvernului, probabil că în curând va avea un taburet pe hol, iar cultura a devenit un element periferic în actul de guvernare”, a subliniat Ionuț Vulpescu.

„Caramitru s-a născut într-o zodie de lideri. Și, ca orice lider, a polarizat. Unii l-au iubit, alții l-au antipatizat. A condus 16 ani Teatrul Național și 30 de ani UNITER. Inevitabil, a făcut el însuși greșeli. Poate chiar această longevitate administrativă e cea care nu avea cum să nu-i atragă critici. El are însă o moștenire pentru care nu va fi uitat. 

Ultima oară ne-am întâlnit la începutul lui iulie, în plină caniculă bucureșteană, pentru a mijloci o serie de proiecte culturale în Irlanda, unde a jucat multă vreme. Am discutat ore bune, cu aceeași  energie și vitalitate sfidând trecerea timpului. Mi-a dat CD-ul cu Shylock și m-a invitat la “Neguțătorul din Veneția”. Urma să plece la casa de la munte, de la Fundata, apoi în Elveția, la sora pe care nu o mai văzuse de dinainte de pandemie. M-a condus și am mai stat câteva minute în fața teatrului. Niciunul din noi nu știa atunci cât de îndepărtată și de tristă este toamna. 

Peste un actor ca Ion Caramitru cortina nu se va lăsa însă niciodată.

Dumnezeu să îl ierte!”, a transmis Ionuț Vulpescu.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News