UE - criză a medicamentelor anti COVID-19. Paracetamolul - indisponibil în 19 ţări

Mai multe medicamente despre care se vehiculează că ar putea fi folosite în tratarea COVID-19 lipsesc din multe state membre. 

Este vorba, astfel, de medicamentele anti-malarie dar şi cele care se folosesc împotriva HIV şi artritei reumatoide, medicamente despre care unii specialişti spun că ar avea efect în tratarea cazurilor de COVID-19. 

Spre exemplu, hidroxiclorochina lipseşte, în acest moment, din şase ţări ale UE: Austria, Malta, Spania, Estonia, Italia şi Olanda. 

Şi mai multe antivirale, printre care şi favipiravir, lipsesc de pe rafturile farmaciilor. Favipiravirul nu mai poate fi găsit în Austria, în timp ce aciclovirul nu este disponibil nici în Cehia, nici în Estonia. Austria nu are nici vaccinul pentru tuberculoză, despre care s-a afirmat că ar avea efecte împotriva COVID-19. 

Cel mai greu de găsit - PARACETAMOLUL 

Cel mai greu de găsit medicament pe piaţa europeană pare a fi paracetamolul, care nu este disponibil, în acest moment, în 19 ţări din Uniunea Europeană, conform unui raport realizat de reprezentanţii UE. Este vorba despre Norvegia, Slovacia, Portugalia, Suedia, Austria, Belgia, Germania, Estonia, Franţa, letonia, Slovenia, Malta, Olanda, Irlanda, Italia, Spania, Ungaria şi Polonia. 

În România, PRIMER a făcut apel la cetăţeni să nu îşi facă stocuri de paracetamol, deoarece pentru moment producătorii de medicamente au acces la stocurile de substanţe necesare şi se pot produce suficiente comprimate pentru toată lumea. 

IATĂ AICI LISTA COMPLETĂ A MEDICAMENTELOR CARE LIPSESC ŞI ŢĂRILE DIN CARE LIPSESC. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel