Turiști în România. Cât au cheltuit la început de an

INS a anunțat cifrele cu privire la cheltuielile turiștilor nerezidenți în prima parte a anului 2018 pe teritoriul României.

Numărul total de nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective în trimestrul I 2018 a fost de 480.300, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 1.130,1 milioane de lei, informează vineri Institutul Naţional de Statistică (INS).
Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România în trimestrul I 2018 l-au reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (63,4% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 63,1% din total.

Călătoriile în scop particular, al doilea motiv

Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-au reprezentat călătoriile în scop particular (36,6% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (63,4%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (52,5%), fiind preferată cazarea cu mic dejun inclus (90,3%). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 17,3%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 12,7%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături, 38,8% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea de cadouri şi suveniruri, urmate de cheltuieli pentru cumpărarea alimentelor şi băuturilor 37,5%. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 50,7% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 36,9% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Peste jumătate și-au organizat sejurul prin agenție

Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 52,3% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 30,8% şi-au organizat singuri sejurul.

Principalul mijloc de transport utilizat de turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (82,2% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au reprezentat 12,7%, urmate de autocare şi autobuze cu 3,7%, alte mijloace (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete) 1,4%. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel