€ 5.0920
|
$ 4.3312
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3312
 

Turcia va importa un vaccin anti-COVID-19 din China şi afirmă că are o eficienţă de 91,25%
Autor: Rodica Mitu

coronavirus_foto_pexels_06283200
 

Turcia a anunţat, joi, că va primi în curând o primă comandă a unui vaccin chinezesc anti-COVID-19 şi a afirmat că acesta are o eficienţă de 91,25%, în pofida absenţei rezultatelor oficiale alte testelor din...

Autorităţile turce afirmă că au constatat un asemenea grad de eficienţă înainte de sfârşitul fazei 3 a testelor clinice ale vaccinului CoronaVac realizate pe 7.371 de voluntari în Turcia. Este vorba despre rezultate preliminare, testele din faza 3 a vaccinului fiind în curs de desfăşurare în Turcia.

În ciuda absenţei rezultatelor oficiale, precum şi a studiilor publicate de producătorul chinez, suscitând critici cu privire la lipsa de transparenţă, autorităţile de la Ankara au făcut un anunţ oficial.

„Suntem convinşi acum că acest vaccin este eficient şi sigur pentru populaţia Turciei”, a declarat ministrul turc al sănătăţii.

Constituind 'o premieră mondială', aceste date ar putea servi ca bază în vederea unei eventuale autorizări a CoronaVac, a adăugat ministrul.

Prima livrare a vaccinului produs de laboratorul Sinovac urmează să fie expediată duminică spre Turcia, care trebuie să primească iniţial trei milioane de doze, cu o opţiune pentru alte 50 de milioane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close