Tulcea, la bătaie cu judeţele din vest. Spital de sute de milioane, din fonduri europene

Consiliul Judeţean Tulcea a semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea şi modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă. De menţionat este şi faptul că judeţul Tulcea a primit cea mai mare alocare din fonduri europene pentru sănătate, la nivel naţional. 

Valoarea lucrărilor depășește 220 milioane lei și va fi susținută din fonduri europene. Odată cu obținerea finanțării pentru acest proiect, Tulcea devine primul județ din România care atrage cu succes bani de la Comisia Europeană pentru o investiție majoră în infrastructura de sănătate. Pe lângă cei 200 de mii de locuitori ai județului, beneficiari sunt și cei peste 168 de mii de turiști români și străini care vizitează anual Delta Dunării, anunţă CJ Tulcea. 

„Este un proiect pentru tulceni, precum și pentru toți cei care vizitează acest județ turistic. Este, în definitiv, o realizare care ar trebui să devină normalitate pentru toate județele țării. Merităm să avem acces la cele mai bune tehnologii pentru tratament și intervenții de urgență și merităm toate lucrurile acestea acasă, în județul nostru. În plus, un astfel de proiect modern și de amploare ne va permite să atragem aici unii dintre cei mai buni medici specialiști. Mă bucur că tulcenii vor fi printre primii români care se vor bucura de această normalitate și îmi doresc foarte mult ca exemplul nostru să fie multiplicat și în țară.”, a declarat Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea.

Cum va arăta noul spital

Proiectul prevede extinderea unității medicale prin construirea unui nou corp de clădire, care va cuprinde un Bloc operator cu șase săli de operație, dotate cu aparatură ultra-modernă, departamente ATI, Bloc de nașteri, Sterilizare, internare de zi, explorări funcționale, secție de hemodializă, un departament RMFB, prosectura și bloc gospodăresc. Totodată, clădirea existentă va fi adusă la standarde ISU prin construirea unei noi scări de acces/evacuare.

„Este un moment important pentru tulceni, este un moment important pentru Spitalul Județean, este un moment important pentru regiune, pentru că semnăm azi un contract cu finanțare în cadrul POR 2014-2020, în cadrul Instrumentului Teritorial dedicat Deltei Dunării, pentru infrastructura de sănătate, care are o valoare considerabilă, de peste 40 de milioane de euro. Având acest Instrument Teritorial de Investiții trebuie să felicităm capacitatea Consiliului Județean Tulcea de a genera asemenea proiecte.” a declarat Luminița Mihailov, director general Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.

Caz unic în ţară

Lucrările sunt finanțate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, obținerea fondurilor fiind rezultatul conlucrării între administrația județeană și Comisia Europeană.

„Este singurul spital județean din țară care a obținut o astfel de finanțare. Fondurile sunt alocate prin POR din bugetul ITI, acesta fiind principalul argument pentru obținerea finanțării, respectiv strategia de dezvoltare integrată a Deltei Dunării.“, a completat președintele Consiliului Județean Tulcea.

Alte cinci proiecte pentru îmbunătățirea accesului la servicii de sănătate publică se află în implementare, sub umbrela Consiliului Județean Tulcea. Mai multe unități medicale din județ au fost deja reabilitate cu sprijinul fondurilor europene, iar Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean a fost dotată cu aparatură de înaltă performanță.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel