Tudor Barbu, întrebare CHEIE. "Să vedeți ce minte sofisticată și încâlcită am. Sunt eu nebun sau există posibilitatea?"

Tudor Barbu a adresat o întrebare cheie în direct, pentru Adrian Bența și Mircea Coșea, în ceea ce privește repornirea turismului după pandemia de COVID-19. 

După planul autorităților de a relansa economia țării, prin redeschiderea hotelurilor și repornirea turismului, Tudor Barbu a avut o întrebare pentru Adrian Bența și Mircea Coșea. 

"Vreau să vă spun ceva, am așa un gând de azi dimineață, chiar dacă gândurile mele nu ar trebui să conteze, dar îmi permit că fac emisiunea asta și măcar un gând să-l fac dialog cu doi reputați analiști. Domn' profesor, bă Adriane, m-am trezit cu gândul că e posibil, fiți atenți aici ca să vedeți ce minte sofisticată am, încâlcită... când am văzut că a trecut valul întâi pe la toată Europa, minus Polonia, minus România, minus Bulgaria, minus Suedia... bă frate, am stat și m-am gândit cine a hotărât? Întrebare: Sunt eu nebun sau există și o posibilitate de underground economic european care să stabileasca cam cine pornește primul motoarele, cine intră în turism primul, cine al doilea, ăia nu euro, ăia nu non-euro?", a spus Tudor Barbu, în direct la B1 TV. 

Ce i-au răspuns Adrian Bența și Mircea Coșea 

"Concurența se duce în general prin raportul calitate-preț, dar în momentul în care există o saturație de capital, apare și o astfel de concurență care poate să fie un rezultat al unor evenimente speciale, cum este această pandemie. Sigur, există posibilitatea ca unii să prindă din zbor această șansă și să îi oprească pe ceilalți din drumul lor. Și eu sunt de acord că aceste declarații pe care le fac unii și alții, niște absolut necunoscuți, nu trebuie să fie luate ca fiind o regulă de Evanghelie", i-a răspuns Mircea Coșea. 

"Un astfel de mesaj l-am spus și eu în 18 martie și a avut un milion de vizualizări și mii de înjurături. O să spun sincer, dacă tot am luat aceste măsuri, hai să le ducem până la capăt. Nu stați acasă degeaba, stați acasă muncind ca să aveți venituri mai departe. Eu cred că unele decizii sunt luate din punct de vedere emoțional și nu rațional", a declarat Adrian Bența, consultant financiar. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel