EXCLUSIV  Trei zile LIBERE. Mandachi, detalii INCREDIBILE. Redeschide sau nu restaurantele? "Scenariu CRUNT. E ABSURD"

Ștefan Mandachi, unul dintre proprietarii celor mai mari lanțuri de restaurante din țară, a oferit un interviu exploziv, în exclusivitate pentru DC NEWS. Iată dacă a luat decizia redeschiderii restaurantelor în cele trei zile fără nicio stare, nici de alertă, nici de urgență. 

Odată votată, legea pentru starea de alertă nu intră în vigoare mai devreme de trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, a arătat Augustin Zegrean, precizând că asta prevede Art. 78 din Constituție. În plus, legea trebuie să stea două zile la dispoziția celor care pot sesiza Curtea Constituțională. 

În acest context rămân trei zile libere, fără stare de alertă, fără stare de urgență, în care domeniul HoReCa nu are nevoie de o reglementare suplimentară și și-ar putea relua activitatea.

Astfel, l-am întrebat pe Ștefan Mandachi, cel care deține restaurante în toată țara, dacă are în plan redeschiderea acestora în cele trei zile, mai ales în contextul în care chiar și pe timpul stării de urgență, mall-urile i-au cerut chirie. Iată ce ne-a răspuns.

Aveți în plan redeschiderea restaurantelor în cele trei zile?

"Noi suntem pregătiți să deschidem restaurantele dar este bizară această abordare. Cum facem? Scoatem 1000 oameni din șomaj tehnic apoi îi repunem în șomaj? Am sentimentul că toate aceste măsuri sunt superficiale. Eu, ca membru al industriei HoReCa, simt că suntem marginalizați și ni se minimalizează importanța pe care o avem în cadrul economiei.

Ca proprietar de restaurant și al celei mai mare francize de carne rotisată din Europa, mă așteptăm la mult mai multă atenție din partea Guvernului. Într-un restaurant, există o simbioză între mai multe industrii: software, construcții, marketing, servicii, broderie, echipamente, utilaje, agregate, consuntanta, juridic. În niciun caz nu putem reduce aportul restaurantelor la PIB doar în acord cu contribuția efectivă. Noi avem 1 mil salariați în societate. De asta nu se ține cont?", a declarat Ștefan Mandachi, în exclusivitate pentru DC NEWS

Dacă mall-urile se opun redeschiderii, unilateral, tot unilateral, nu vă puteți opune plății chiriei?

"Nu toate mall-urile sunt de rea credință, cu unii am colaborat excelent. Altele însă, vor să ne bage în faliment. Ne percep chirie pentru o perioada în care statul a interzis cu desăvârșire orice activitate. Asta este cea mai mare absurditare pe care am auzit-o: statul mă închide, dar vine mall-ul cu factură, cu penalitățile. Absurd", a completat el. 

Scenariu crunt la orizont

"Se arată un scenariu crunt la orizont: încasări scăzute cu 70%. Înseamnă că ar trebui să reducem numărul salariaților. Dar eu nu vreau să fac asta, am muncit 8 ani să configurez o astfel de echipă.

În Germania și Austria cu atât au scăzut încasările. În timp ce încasările scad, noi creștem substanțial toate cheltuielile. Dacă 800 salariați schimbă patru rânduri de mănuși pe zi, și patru perechi de mănuși, chiar dacă lucrează o zi da și una ba, cheltuielile sunt enorme. La rețeaua mea de restaurante ar crește cheltuiala cu 46.500 euro pe lună la prețul de 2.23 lei fără tva o mască (așa cum am achiziționat).

În plus, că să echipezi un restaurant cu plastic și protecție, cu tunel și instalații speciale, costă 8500 euro dacă la fiecare masă pui protecție de plastic individuală, cu vizor", a încheiat Ștefan Mandachi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel