Trei tipuri de "long COVID-19". Studiu pe aproape 1500 de pacienţi

Fotografie de la Mikael Blomkvist, Pexels
Fotografie de la Mikael Blomkvist, Pexels

Un studiu realizat în Marea Britanie arată că există trei tipuri diferite de sindrom "long COVID-19"

Experţi de la King's College din Londra au declarat că ar exista trei "subtipuri" ale COVID-19, fiecare cu propriul set de simptome.

Cercetătorii au examinat 1.459 de pacienţi care trăiesc cu COVID-19 lung - definiţi de autorii studiului drept persoane care prezintă simptome timp de cel puţin 84 de zile după infectare - şi care au luat parte la studiul Zoe Health.

Versiunea pre-publicare a studiului, dată publicităţii de medRxiv, susţine că persoanele cu COVID-19 lung ar fi împărţite în trei grupuri principale.

Primul îi include pe indivizii cu simptome neurologice, inclusiv oboseală, gândire înceţoşată şi dureri de cap - întâlnite cel mai frecvent în rândul celor care s-au infectat la momentul la care tulpinile dominante erau alfa şi delta.

Al doilea grup include pacienţi cu simptome respiratorii, inclusiv durere în piept şi dificultăţi de respiraţie. Aceste simptome au fost mai frecvente în rândul celor infectaţi în timpul primului val de coronavirus.

Pacienţii din ultimul grup se confruntă cu o gamă variată de simptome, inclusiv palpitaţii cardiace, dureri musculare şi schimbări la nivelul pielii şi părului, potrivit King's College.

Potrivit cercetătorilor, aceste trei subtipuri au fost evidente în toate variantele

"Aceste date arată în mod clar că sindromul post-COVID-19 nu este o simplă afecţiune, ci pare să aibă mai multe subtipuri", a declarat autoarea principală a studiului, dr. Claire Steves, de la King's College din Londra.

"Înţelegerea cauzelor care stau la baza acestor subtipuri poate ajuta la găsirea strategiilor de tratament. În plus, aceste date subliniază necesitatea ca serviciile de lungă durată pentru COVID-19 să încorporeze o abordare personalizată sensibilă la problemele fiecărui individ", a adăugat ea.

Dr. Liane Canas, de la aceeaşi universitate londoneză, de asemenea autoare principală a cercetării, a adăugat: "Aceste perspective ar putea contribui la dezvoltarea diagnosticului şi tratamentului personalizat pentru aceste persoane", scrie Agerpres.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat ultimul bilanţ 

Un număr de 5.202 cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, luni, într-o conferinţă de presă.

"5202 cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore. Menţinem acelaşi procent de 20% de persoane care se reinfectează într-un interval de timp mai mare de 90 de zile. În ceea ce priveşte gradul de ocupare al secţiilor de spital - paturilor alocate infecţiilor cu noul coronavirus - am ajuns la un procent de 17,18%, iar la terapie intensivă sunt internate 263 de persoane, reprezentând un procent de 14,69%. Creşterea este mai rapidă la numărul de persoane internate, puţin mai lentă la cazurile internate în secţiile de terapie intensivă, ceea ce indică mai degrabă o severitate mai redusă a tulpinilor circulante", a afirmat Rafila, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, în secţii sunt internaţi 4.158 de pacienţi, 633 dintre aceştia fiind copii. La terapie intensivă sunt internaţi 263 de pacienţi, cinci dintre aceştia copii. "4.158 de pacienţi internaţi dintr-un total de 23.948 de paturi. 633 dintre aceşti pacienţi sunt copii. În secţiile de terapie intensivă 263 de persoane. (...) Din 263 - cinci sunt copii. Nu sunt creşteri foarte mari faţă de situaţia de săptămâna trecută la terapie intensivă. Avem însă o creştere importantă a numărului total de cazuri într-o săptămână - 57.138 dar această creştere a încetinit substanţial. (...) În această săptămână avem o creştere de la cele aproape 45.000 la 57.000 de cazuri. Deci este o creştere de circa 23% faţă de 80% cât a fost în săptămâna anterioară", a susţinut ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel