Transport de măşti din România către Italia, blocat. Acuzații grave de la Roma

Un subsecretar de stat de la Roma acuză România că a vândut pe bani mai mulţi Rusiei măştile destinate Italiei, după blocarea unui transport de materiale de protecție pentru Italia.

Un subsecretar de stat al Ministerului de Externe de la Roma, Manlio Di Stefano, a declarat presei că, la Bucureşti, mai mulţi emisari ruşi au blocat tranzacţia cu o sumă importantă de bani, scrie Mediafax.

Afirmaţia nu a fost negată de Luigi Di Maio, ministrul italian de Externe. „În lume există ţări care ne ajută şi ţări care au decis să se gândească doar la ele. Noi îi denunţăm pe cei din urmă. Adică pe cei care ţin pentru ei măştile noastre", a spus ministrul.

"Nu vom abandona pe nimeni"

Di Maio a spus şi că Italia va repatria o mie de studenţi aflaţi în România. „Împreună cu Alitalia, am organizat un zbor de la Bucureşti, iar acum Alitalia mi-a spus că mai organizează încă unul de la Bucureşti către Roma. Vor pleca vineri. Nu vom abandona pe nimeni".

Mediafax a solicitat un răspuns Ministerului român de Externe pe tema acuzaţiilor venite din Italia.

Transport spre Italia, oprit pe Aeroportul Internațional "Avram Iancu

Miercuri, 18 martie Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj a oprit transportul unor colete spre Italia pe Aeroportul Internațional "Avram Iancu", expediate de o firmă din Sf. Gheorghe, care conțineau materiale sanitare, printre care măști, botoșei și costume de protecție. Potrivit unui comunicat al Grupului de Comunicare Strategică transmis, măsura a fost dispusă în urma sesizării polițiștilor de frontiră de la aeroportul clujean.

"În urma sesizării polițiștilor de frontieră din Aeroportul Cluj-Napoca, în baza Ordinului Ministrului Sănătății nr. 7 din 11.03.2020, Direcția de Sănătate Publică a dispus oprirea transportului unor colete, care urmau sa fie expediate în Italia și conțineau 10.000 măști chirurgicale, 17.000 măști menaj, 400 măști de unică folosință, 45 de costume de protecție medicală, 400 de botoși protecție încălțăminte", se arată în comunicat.

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a semnat în 11 martie ordinul prin care se interzice timp de șase luni a exportului medicamentelor, dispozitivelor medicale și materialelor sanitare esențiale în prevenția și tratarea afecțiunilor asociate infecției cu COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel