TOȚI se temeau de ”FURTUNA PERFECTĂ”. Apare o veste bună în timp ce România se confruntă cu zile de FOC în criza pandemiei

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Toată lumea se temea de faptul că urmează "furtuna perfectă". COVID-19, în combinaţie cu gripa sezonieră, ar fi urmat să fie principala problemă sanitară a acestei ierni. 

Cu toate astea, se pare că virusul gripal a dispărut. Sau, cel puţin, a fost estompat. Asta pentru că la nivel mondial s-a înregistrat o scădere cu 98 la sută a cazurilor de gripă în acest an. 

În emisfera sudică, acolo unde sezonul gripal este specific lunilor de vară, OMS arată că nu s-au înregistrat aproape deloc cazuri de gripă. În Australia, doar 14 cazuri de gripă au fost raportate în aprilie, spre deosebire de 367 în aprilie 2019 (scădere de 96 la sută). În iulie, când în anii trecuţi se înregistra vârful sezonului gripal, nu a fost raportat niciun caz. Şi nici de atunci până acum. În Chile, doar 12 cazuri de gripă au fost înregistrate între aprilie şi octombrie. În aceeaşi perioadă din 2019, fuseseră 7.000 de cazuri. Şi Africa de Sud a fost ocolită. Doar două cazuri au fost înregistrate la începutul sezonului, iar apoi zero. O scădere cu 99 la sută faţă de anul trecut. 

În Marea Britanie, scrie Daily Mail, doar 767 de cazuri de gripă au fost raportate în 2020, faţă de 7000 de cazuri, din martie până în octombrie 2019. Sigur, acestea nu sunt datele finale. Sute de persoane au murit anul trecut cu suspiciune de pneumonie cauzată de virusul gripal, motiv pentru care experţii recomandă vaccinarea antigripală şi în acest an. 

La nivel global, momentan, se estimează că rata de incidenţă a virusului gripal a scăzut cu 98 la sută, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. "Este cât se poate de real. Nu există nicio îndoială că vedem o incidenţă scăzută a cazurilor de gripă", a declarat dr. David Strain, de la Şcoala Medicală a Universităţii Exeter. 

Unde a dispărut gripa

 

Sunt mai multe teorii în acest sens. Unele voci spun că virusul gripal nu ar fi dispărut, ci că toate cazurile de gripă sunt înregistrate la COVID-19. Scepticii spun că testele COVID-19 nu pot diferenţia între virusul gripal şi coronavirus. Acest lucru este fals. 

"Gripa şi COVID-19 sunt cauzate de virusuri diferite, iar asta se poate observa clar la microscop. Nu există posibilitatea să fie încurcate. Materialul genetic viral al coronavirusului arată ca nişte spaghetti, în timp ce materialul genetic al virusului gripal arată ca nişte paste penne", a declarat dr. Elisabetta Groppelli, virolog la Universitatea St. George din Londra. 

O altă explicaţie ar fi faptul că prezenţa coronavirusului în lume ar fi oprit infecţiile cu virusul gripal. Totul pentru că atunci când o persoană este infectată cu un virus, şansele să se infecteze cu al doilea sunt mai mici, din cauza unui fenomen numit "interferenţă virală". 

"Celulele sistemului imunitar vin şi ajută la distrugerea primei infecţii. Dacă apare un alt virus, atunci acesta va fi combătut mai rapid", a declarat şi James Stewart, expert virolog. 

"Virusurile sunt ca parazuţii. Dacă intră într-o celulă, nu vor alte virusuri cu care să intre în competiţie. Aşa că, de fapt, virusul care s-a ataşat primul va ucide alte virusuri", a adăugat şi dr Groppelli. 

Interferenţa virală, intervenţie şi în trecut 

 

Un studiu realizat de Universitatea Yale arată că este posibil ca gripa porcină din 2009 să nu fi avut un impact major pentru că în acelaşi timp ar fi circulat şi un rinovirus, răceala comună. Studiul celor de la Yale arată că celulele umane infectate cu virusul răcelii au fost mai puţin expuse la infectarea cu virusul H1N1. Guvernul britanic, spre exemplu, se pregătise atunci pentru un scenariu cu 65.000 de morţi, dar doar 392 de persoane au decedat. 

Se poate întâmpla şi acum? Direcţiile de Sănătate Publică din Marea Britanie au luat mostre de la 20.000 de persoane în primele patru luni ale acestui an şi au descoperit că cei care s-au infectat cu virusul gripal aveau cu 58 la sută mai puţine şanse să se infecteze şi cu coronavirus. 

Acest lucru ar putea avea legătură cu comportamentul uman din timpul unei infecţii. Statul în casă din timpul gripei sau al COVID-19 previne infectarea cu un alt virus. 

Cu toate astea, nu se ştie încă dacă persoanele care sunt infectate cu coronavirus pot scăpa şi de gripă. 

"Un virus îl poate da la o parte pe altul doar dacă un număr suficient de oameni se infectează. Când vorbim de răceli comune, rata incidenţei este astronomică, iar mulţi oameni sunt asimptomatici. În cazul COVID-19, doar 15-20 la sută din oameni au fost infectaţi. Nu este suficient pentru ca noul coronavirus să prevină gripa prin interferenţă virală. Dacă noul coronavirus a interferat cu ceva, atunci este cu comportamentul nostru", a declarat şi dr. Ellen Foxman, care a autorizat studiul Yale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel