"Țeapă" la adresa României. Arafat: "Nu exista! Încerca să ne păcălească"

Raed Arafat a vorbit despre o tentativă de "țeapă" la adresa României, în ceea ce privește achiziția de materiale sanitare pentru COVID-19.  

Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat, a vorbit despre o tentativă de țeapă la adresa României cu privire la achiziția de materiale sanitare din străinătate.

Astfel, șeful DSU a spus că statul român i-a cerut unui reprezentant al ambasadei să verifice firma înaintea efectuării unei plăți, iar firma respectivă nu exista.

"Vreau să vă dau un exemplu. Am ajuns chiar la o situație, ca să înțeleagă lumea cât de volatilă e situația pe piața achizițiilor pe plan internațional. S-a negociat cu o firmă dintr-o țară europeană, o perioadă de două, trei zile în regim de urgență. La un moment dat, înainte de plată, ceva părea că nu e OK și s-a cerut atașatului nostru de interne să verifice firma. Firma nu exista! Atașatul nostru a contactat Ministerul de Interne din țara respectivă, au verificat persoana, care există, dar firma nu exista. Persoana încerca să ne păcălească.

Cu asta ne confruntăm cu toții, nu numai în România, toată lumea s-a confruntat cu astfel de situații. A fost o formă de presiune, șantaj, păcăleală. Îți trimiteau certificate, le verificai și nu erau adevărate, deci cei care au făcut achizițiile au lucrat foarte serios în acests sens și din cauza asta sursa era foarte importantă", a declarat Raed Arafat, în direct la Digi24.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel