Tătaru, ANUNȚ URIAȘ despre pacienții asimptomatici: APARE ORDINUL!

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut, luni seară, un anunț extrem de important și așteptați de mulți români.

Nelu Tătaru a anunțat că marți va semna un ordin de ministru prin care pacienții asimptomatici vor fi externați din spitale în termen de zece zile.

„La propunerea grupului tehnic din cadrul Ministerului Sănătății, grupului științific care se ocupă de evaluări, mâine (n.r. marți), vom semna un ordin de ministru prin care tot pacientul asimptomatic sau simptomatic ușor va beneficia de o internare de zece zile. În a 7-a zi se efectuează un test care, dacă este negativ, la zece zile să meargă acasă, dacă este pozitiv, dar nu mai avem simptome de cel puțin trei zile, la cei ușor simptomatici, la cei asimptomatici nu am avut simptome... la zece zile va pleca acasă, cu izolare la domiciliu până la 14 zile, sub supravegherea medicului de familie”, a declarat Nelu Tătaru, luni seară, la emisiunea „Legile Puterii” de la Realitatea Plus,

„Acest ordin va fi semnat marți, tocmai pentru a decongestiona unele dintre spitale, dar nu putem da un asimptomatic acasă în prima zi în care s-a prezentat fiindcă nu știm cum va avea evoluția acel asimptomatic. Voi da un exemplu. Un coleg de-al nostru, ambulanțier de la Suceava, care a refuzat internarea tocmai pe motiv că este asimptomatic, fiind depistat pozitiv, a decedat acasă. Este unul dintre cei 11 colegi de-ai noștri care a decedat”, a mai spus Nelu Tătaru.   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel