Ţara care nu mai aşteaptă Remdesivir de la UE. Îl produce singură

Un stat membru UE a început să îşi producă singur necesarul de Remdesivir.

Ungaria a început să producă pe plan intern medicamentul antiviral Remdesivir, folosit pentru tratarea COVID-19, compania farmaceutică ungară Richter producând până în prezent în etapa iniţială doze suficiente pentru circa 250 de pacienţi, a declarat vineri ministrul ungar al inovaţiei şi tehnologiei, Jozsef Bodis, citat de agenţia MTI.

Potrivit acestuia, până la sfârşitul lunii octombrie vor fi produse doze pentru tratamentul a mai mult de 800 de pacienţi. Guvernul de la Budapesta a contribuit cu 400 de milioane de forinţi (1,1 milioane de euro) la producţia acestui medicament de către compania Richter.

Este de asemenea în curs în Ungaria producţia antiviralului Favipiravir, conform aceluiaşi ministru.

Comisia Europeană a anunţat miercuri că a convenit cu societatea farmaceutică americană Gilead achiziţia a 20.300 de doze suplimentare de Remdesivir, suficiente pentru circa 3.400 de pacienţi, încercând astfel să acopere deficitul în aprovizionarea cu acest medicament antiviral cu care se confruntă statele Uniunii Europene.

Comisia Europeană achiziţionează acest medicament de la compania Gilead în mod centralizat şi gestionează distribuirea lui către statele membre ale UE. În luna iulie a fost achiziţionată o cantitate suficientă pentru tratarea a 30.000 de pacienţi COVID-19, dar mai multe state europene au anunţat recent că au nevoie de doze suplimentare, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel