Sute de oameni au luat cu asalt monumentul Stonehenge, în ciuda restricțiilor de coronavirus

Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

În dimineața zilei de 21 iunie, sute de oameni au mers la celebrul ansamblu de la Stonehenge să asiste la răsăritul soarelui de solstițiu, în ciuda recomandărilor autorităților de a evita deplasarea, din cauza restricțiilor COVID.

Organizația care administrează monumentele din Marea Britanie, English Heritage, a întrerupt transmisiunea live din motive de siguranță, precizează BBC. Imaginile au surprins oameni sărind gardul de protecție pentru a merge la pietrele care formează ansamblul Stonehenge.

Poliția din Wiltshire a declarat că evenimentul a fost pașnic, dar numărul mare de oameni veniți în zonă a creat probleme. Pe transmisiunea video s-au văzut circa 100 de oameni în interiorul cercului format din pietre și un banner pe care scria „Rezistăm pentru Stonehenge”.

Guvernul nu a relaxat restricțiile pentru a facilita accesul oamenilor

English Heritage se pregătea să primească vizitatori de solstițiu, dar guvernul a amânat relaxarea restricțiilor COVID pentru luna iulie.

”Restricțiile COVID-19 au fost prelungite cu un motiv și este regretabil că am văzut oameni care s-au comportat într-un mod care i-a pus în pericol pe ei, pe angajații noștri și pe polițiști”, a declarat un purtător de cuvânt al English Heritage.

În mod normal, peste 10.000 de oameni se strâng să asiste la răsăritul soarelui la Stonehenge, în cea mai lungă zi din an. Totuși, organizația a declarat că programul a fost oprit din motive de siguranță după ce „o serie de oameni au ales să ignore cererea noastră de a nu călători la monument în această dimineață”, notează BZI.

Misterul monumentului Stonehenge. O nouă descoperire în Țara Galilor

Rămășițele unui monument antic din vestul Țării Galilor indică faptul că pietrele care se aflau în acel loc ar fi putut fi demontate și utilizate pentru a construi cercul neolitic Stonehenge, potrivit unui nou studiu. Cercetătorii cred că unele pietre folosite la Stonehenge, lângă Salisbury, în sud-vestul Angliei, au fost folosite într-un monument anterior, aflat la 280 de kilometri distanță, în sud-vestul Țării Galilor.

Echipa din spatele descoperirii de la University College London (UCL) a spus că există elemente cheie care leagă Stonehenge, construit în 3000 î.Hr., cu cercul de piatră numit Waun Mawn, din Țara Galilor. Descoperirile, care urmează să fie publicate în revista Antiquity, vor explica de ce monolitele au fost mutate atât de departe, când cele mai multe cercuri similare au fost utilizate aproape de carierele de unde au fost scoase.

Waun Mawn este unul dintre cele mai vechi cercuri de piatră din Marea Britanie și al treilea ca mărime al țării. Regiunea înconjurătoare a fost o zonă importantă și dens populată până în anul 3000 î.Hr., când activitatea pare să se fi încheiat brusc (citește continuarea AICI).

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy