Studiu CONTROVERSAT în China. Pisici infectate cu coronavirus

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Un studiu extrem de controversat a fost publicat în China. Practic, cercetătorii chinezi spun că şi pisicile se pot infecta cu coronavirus şi pot transmite virusul de la una la alta. 

"Pisicile sunt susceptibile la infecţia cu COVID-19, boala creată de coronavirusul numit SARS-COV-2. Ba chiar mai rău, ele pot transmite boala de la una la alta. Nu au arătat, însă, niciun semn de boală", indică studiul, conform CNN. 

Studiul, demontat de specialişti - Ce este GREŞIT

Experimentul de laborator foloseşte un scenariu complet nerealist, spun experţii, care arată că pisicile au fost expuse la doze extrem de mari ale virusului direct în nări. Experimentul a fost făcut pe pisici domesticite, în vârstă de 8 luni. Însă pisicile din casele noastre, spun experţii, nu ar fi niciodată atât de expuse la virus. 

"Cantitatea de virus pe care au primit aceste pisici este mai mare decât cea cu care se infectează un om. Deci este o circumstanţă artificială şi, practic, nu ştim ce se întâmplă în natură", a explicat dr. William Schaffner, profesor de Boli Infecţioase la Universitatea din Nashville, SUA. 

Două din cele cinci pisici din experiment au fost eutanasiate la şase zile după infectare, iar cercetătorii au găsit particule de virus în căile lor respiratorii. 

Celelalte trei pisici au fost puse în cuşcă cu alte trei pisici neinfectate. Una din cele trei pisici sănătoase a fost testată pozitiv pentru infecţie cu coronavirus, însă celelalte nu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel