Stațiuni MONTANE, paralizate de restricțiile COVID. Se ÎNCHID restaurante, cafenele, săli de jocuri, după noua rată de infectare

Decizie de ultimă oră pentru stațiunile montane de pe Valea Prahovei. 

Staţiunile de pe Valea Prahovei Sinaia şi Azuga au depăşit rata de infectare cu noul coronavirus de 3 cazuri la mia de locuitori, astfel că autorităţile au dispus o serie de măsuri restrictive pentru următoarele 14 zile.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Prahova, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a dispus o serie de măsuri pentru 25 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) în care incidenţa cazurilor de COVID-19 este mai mare de 3 la mie, între localităţile vizate fiind şi Sinaia, care are o rată de infectare de 5,60, şi Azuga, cu o rată de 3,40.

Astfel, începând de miercuri, vor intra în vigoare noi măsuri restrictive pentru următoarele 14 zile.



În acest interval, în cele 25 de UAT-uri, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise, organizarea de spectacole, festivaluri sau alte evenimente culturale este interzisă, iar activitatea restaurantelor în interior, a cafenelelor, şi a sălilor de jocuri este interzisă.

Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi. De asemenea, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective, precizează sursa citată, arată Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel