EXCLUSIV  Stăncel, expert în sănătate, despre riscul amânării vaccinării anti-Covid. Vorbește despre lista pe care am putea ajunge

Expertul în sănătate publică Ioana Stăncel a dezvăluit pentru DC News care sunt riscurile la care ne supunem dacă spunem „amân vaccinarea”. 

Expertul în sănătate publică Ioana Stăncel ne-a vorbit despre riscurile la care ne supunem, ca și comunitate, când spunem „amân vaccinarea”.

„Eu am văzut dintre cadrele medicale, dintre profesori sau persoane pe care le-am mai întâlnit că zic: Eu nu m-aș vaccina acum, eu aș mai amâna. Dacă toți amânăm, niciodată n-o să se întrerupă transmiterea.”, a declarat Ioana Stăncel pentru DC News. 

Așa ajungem să vorbim și de un al doilea risc. 

Un alt risc foarte mare este ca noi să nu atingem țelul de vaccinare, procentul din populație și consumarea dozelor așa cum ni le-am planificat. Cei care fac planificarea la nivelul Uniunii Europene sau la nivel global să spună că n-avem nevoie de atât de multe doze și ne amână. Ne pun pe o listă de așteptare și după aceea nu știm când vom mai primi și ce vom mai primi. Interesul e ca acum să le avem, acum să întrerupem transmiterea, acum să ridicăm presiunea de pe sistemul sanitar.”, a completat expertul în sănătate publică.

„Tinerii se verifice informațiile și să-i convingă pe cei cu risc să se vaccineze”

De asemenea, date fiind fake news-urile de pe Internet, Ioana Stăncel a venit cu o rugăminte la adresa tinerilor: să verifice informațiile și să le arate celor vârstnici și persoanelor cu boli cronice din familie beneficiile vaccinării.

„Au capacitatea digitală să verifice și să constate că ceea ce spunem noi privind beneficitatea vaccinului se confirmă. Atunci, să-i convingă pe vârstnicii sau pe persoanele cu boli cronice din familie în așa fel încât să se vaccineze. Persoanele cu boli cronice sau vârstnici poate că oricum n-ar ieși din casă, n-ar interacționa foarte mult, dar faptul că tinerii nu pot să interacționeze pentru că îi expun la risc, oprește interacțiunile umane. (...) Noi suntem o țară care trăiește din servicii, ne-am intoarce la serviciile turistice, la serviciile de relaxare. Relaxarea face parte din nevoile unei persoane.”, a adăugat Ioana Stăncel. 

„Până să avem vaccinul, până să înțelegem, nu aveam nicio perspectivă de timp. Acum avem, faptul că nu profităm de ea e pe riscul nostru.”, a mai spus medicul.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy