Spitalul militar, ridicat în timp RECORD în Otopeni. Va fi operaţional în câteva zile - GALERIE FOTO

Complexul medical mobil din curtea Institutului "Ana Aslan" ridicat de Armata Română în Otopeni va fi operaţional administrativ în 5 - 6 zile, după care va fi certificat şi autorizat pentru tratarea cazurilor uşoare şi medii de COVID-19.

Anunțul a fost făcut vineri de purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale (MApN), Oliver Anghel.

"Practic va fi un campus militar - facilitatea medicală mobilă de tip ROL 2 şi o tabără de corturi. Capacitatea va fi stabilită în funcţie de cazuistică. În această facilitate medicală vor fi tratate cazurile uşoare şi medii COVID-19. În cadrul acestei unităţi medicale vor lucra specialişti de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central 'Carol Davila' din Bucureşti, acesta având şi rolul de a pregăti cadre medicale care vor deservi această facilitate", a explicat Anghel, într-o întâlnire cu presa, conform Agerpres.

El a precizat că acest campus medical cuprinde peste 35 de containere şi peste 30 de corturi, în acestea din urmă urmând să fie plasate persoanele care trebuie să stea în izolare sau carantină. Modul în care vor fi direcţionaţi pacienţii către acest spital va fi stabilit de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.

Complexul medical este ridicat de către militari ai Batalionului 96 Geniu, a menţionat Oliver Anghel.

Ce înseamnă Spital militar

Conform MApN, formaţiunea medicală de tip ROL 2 cuprinde, printre altele, unităţi de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare.

Formaţiunea medicală de nivel ROL 2 a MApN a mai funcţionat ca secţie externă de boli infecţioase la combaterea virusului Ebola şi a fost parte componentă a exerciţiilor NATO "Saber Guardian 19" şi "Vigorous Warrior 19" - cel mai mare exerciţiu cu focus medical organizat până în prezent de Alianţa Nord-Atlantică, care s-au desfăşurat anul trecut în România.

Din cadrul MApN, activitatea este sprijinită de Direcţia medicală, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Carol Davila", Statul Major al Forţelor Terestre, Statul Major al Forţelor Aeriene, Comandamentul Logistic Întrunit şi Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel