Spital important din Capitală, la datorie: Nimeni nu a cedat, avem tot ce ne trebuie, în afară de teste!

Spitalul de Urgențe Oftalmologice din București are stocuri de materiale de protecție
Spitalul de Urgențe Oftalmologice din București are stocuri de materiale de protecție

 

Încercăm să realizăm un echilibru între a proteja viața personalului medical și a nu lăsa pacienții fără tratament, a declarat managerul Spitalului de Urgențe Oftalmologice din București, Marian Burcea, pentru DCNews. 

Niciun medic și niciun cadru sanitar nu și-a pus problema demisiei, suntem toți la datorie. Personal, am semnat un jurământ în urmă cu 40 de ani, ca medic și militar, deci nu voi părăsi spitalul indiferent dacă am sau nu mijloace de protecție. Dar, din fericire, nu se pune problema, în acest moment, să nu avem ce ne trebuie. Cu excepția testelor, pe care încă le așteptăm. Am comandat 500 de teste, așteptăm să fie livrate”, a spus dr. Burcea.

Cum sunt protejați medicii și pacienții de riscul îmbolnăvirii cu noul coronavirus?

”Spitalul tratează doar urgențele, pacienții care erau programați pentru intervenții ce pot fi amânate au înțeles și astfel am reușit să evităm aglomerația. La intrare se face triaj pe baza semnelor clinice, a termometrizării și a declarațiilor completate pe proprie răspundere. Avem instalație pentru nebulizare, dezinfectând camera de gardă, sala de așteptare, saloanele, blocul operator. Microscoapele au filtre de plastic pentru a separa fața pacientului de cea a chirurgului și evident, se dezinfectează și se nebulizează încăperea, după fiecare caz. Avem stocuri de costume, măști, viziere, mănuși nu mai vorbesc, dar facem comenzi non-stop, pe măsură ce se consumă, astfel încât să fim pregătiți pentru orice situație, evitând, totuși, o acumulare masivă de materiale sanitare care pot fi solicitate în alt spital”, a concluzionat dr. Marian Burcea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel