Spania, plan de RELAXARE. Premierul Sanchez face marele anunț

Spania și Italia sunt statele europene cele mai afectat de noul coronavirus.

În cursul acestei seri, premierul spaniol Pedro Sanchez a vorbit, în direct, despre planul de relaxare pe care Madridul urmează să îl prezinte. Conferința premierului a fost foarte așteptată de către spanioli.

Potrivit celor de la El Pais, premierul Pedro Sanchez a anunțat că în cazul în cazul în care numărul infecțiilor va scădea, spaniolii vor putea, începând cu 2 mai, să își reia activitățile sportive, dar și cele de recreere.

Planul a fost aprobat în Consiliul de Miniștri.

Amintim că Spania, una dintre ţările cele mai afectate de coronavirus la nivel mondial, a raportat azi, pentru a doua zi consecutiv, un număr mai mare al persoanelor care s-au vindecat decât al noilor infectări.

Oficialii spanioli au declarat că peste 3.500 de bolnavi de COVID-19 s-au vindecat de boala respiratorie cauzată de virus în ultimele 24 de ore, în timp ce s-au înregistrat 3.000 de noi infectări. Totodată, în acelaşi interval de timp, 378 de persoane au murit. Aceste numere reprezintă aproape jumătate din nivelul infecţiilor şi al deceselor observate în perioada de vârf a epidemiei din Spania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel