Solzi pe corp de la vaccin. Patriarhia Română reacționează după ce un preot a făcut afirmația

Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

Patriarhia Română reacționeză după ce un preot a susținut că apar solzi pe corp după efectuarea vaccinului anti-Covid-19. 

Amestecarea apocaliptică a vaccinării cu credința și teologia nu se intersectează cu realismul creștin și cu atitudinea echilibrată a Bisericii, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, după ce un preot ar fi afirmat că vaccinul „va favoriza apariția solzilor pe corp”, scrie Mediafax.

„Biserica Ortodoxă și celelalte culte religioase din România sprijină actul curat de informare cu privire la vaccinare (act care nu e o campanie a Bisericii, ci o reacție a bunului-simț) și îndeamnă la formarea unei opțiuni personale la adăpost de dezinformare. Faptul ca există persoane, inclusiv clerici precum acest părinte stareț, care, departe de lumea reală a informației medicale, nu împărtășesc această poziție normală, rațională, poziție care nu are si nu poate avea nicio conotație religioasă sau teologică, spune multe despre gradul de adecvare la realitate al acestora”, afirmă purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

În opinia acestuia, „amestecarea apocaliptică a vaccinării cu credința și teologia, confundarea aberantă a planurilor, punerea în opoziție a credinței cu rațiunea, a Tainelor Bisericii cu actele medicale, toate acestea și multe alte confuzii alimentate și preluate delirant de (pe) site-uri conspiraționiste care dezinformează programatic nu se intersectează niciodată cu realismul creștin și cu atitudinea echilibrată a Bisericii”.

Impact minor în societate

Vasile Bănescu crede că impactul este și va rămâne minor în societate. Reacția vine după o predică despre vaccinare la o mănăstire din județul Neamț.

Potrivit stiri-neamt.ro, declarațiile au fost făcute chiar de către preotul stareț al lăcașului de cult, care, în încercarea de a-i convinge pe enoriași să nu se vaccineze, le-a spus că administrarea serului „va favoriza apariția solzilor pe corpul uman”.

„Este orice, vaccin nu este. Toți cei care și-au făcut vaccinul să se aștepte la următoarele boli: boli teribile de piele, insuficiență renală, accidente vasculare cerebrale, boli cardiace, boli neurologice, paralizie”, ar fi afirmat preotul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel