Soluția salvatoare în războiul cu VALUL 2 de COVID-19, pe masa Guvernului din aprilie

Guvernul a avut cea mai simplă soluție pentru a se pregăti de valul doi de coronavirus care vedem că a lovit în forță și pune o presiune enormă pe spitale.

Încă din luna aprilie 2020 au existat discuții cu reprezentanții guvernamentali pentru ca vagoanele de tren scoase din circulație să fie transformate în spital pentru bolnavii de COVID-19, pe modelul francez. În Franța, la acel moment exista deja un tren sanitar. 

O întâlnire a avut loc în luna aprilie între transportatorii feroviari și Guvern. Propunerea a fost ca vagoanele vechi de cușetă, din anii `80, să fie modificate și transformate în unități de terapie intensivă  destinate tratării bolnavilor infectați cu coronavirus. Ar fi adus această soluție aflată de atunci pe masa Guvernului aproximativ 2.400 de paturi. 

Grupul Grampet și-a asumat lucrările, cu condiția să beneficieze de amânări la plata taxei de utilizare a infrastructurii și a energiei electrice. 

Soluția propusă la acel moment ar fi putut fi ideală în contextul actual din țara noastră. Nu doar că ar fi adus un număr uriaș de paturi de terapie intensivă pentru pacienții COVID (2.400 de paturi în plus, în prezent noi având undeva la 1.400 de paturi), dar s-ar fi putut deplasa în orașele în care era cea mai mare nevoie de ajutor, ar fi putut prelua bolnavi de COVID-19 din toate colțurile țării și ar fi redus presiunea de pe spitale astfel. Ar fi fost un spital mobil care ar fi preluat pacienții COVID-19 din întreaga țară, fără a fi necesar, acolo unde avem o situație critică, pacientul să fie transportat pe calea aerului, o metodă costisitoare și periculoasă pentru anumiți pacienți, mai ales când vorbim despre o situație critică. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel