Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

CUTREMUR pe piaţa muncii. Peste un miliard de locuri de muncă, afectate de criza COVID-19

Specialiştii în economie trag un semnal de alarmă şi spun că mai bine de un miliard de muncitori vor fi afectaţi de criza COVID-19. 

Criza COVID-19 are un efect devastator asupra ratei şomajului în toată lumea, mai bine de un miliard de lucrători riscând să îşi piardă locurile de muncă sau să aibă parte de tăieri de salariale, potrivit unui raport al Organizaţiei Internaţionale a Muncii, citat de Euronews. 

Astfel, criza COVID-19 s-ar putea dovedi mai dăunătoare pentru piaţa muncii decât criza financiară din urmă cu un deceniu. "În 2008-2009, 22 de milioane de oameni din întreaga lume au fost afectaţi şi şi-au pierdut locul de muncă. Dar predicţia noastră pentru următoarele trei luni este că se vor pierde cam 195 de milioane de locuri de muncă la nivel global. Este o catastrofă pe piaţa muncii. Dar presupun că nu ar trebui să ne surprindă aceste date, într-o lume în care patru din cinci muncitori locuiesc într-o ţară închisă complet", a declarat Guy Ryder, directorul Instituţiei. 

Categoriile expuse la pericol

 

În acest moment, 2,7 miliarde de lucrători din întreaga lumea, aproximativ 80 la sută din întreaga forţă de muncă a planetei, sunt afectaţi de restricţii de călătorie, de limitarea unor drepturi şi libertăţi şi de izolarea impusă de diverse guverne.

Dintre aceştia, 1,25 miliarde sunt în pericol iminent, potrivit raportului. Asta pentru că lucrează în hoteluri, restaurante şi retail, sectoare care au avut pierderi uriaşe de la izbucnirea pandemiei. 

Cooperarea internaţională - inexistentă momentan

 

Ryder a făcut, astfel, apel la Guverne pentru a susţine economia şi pentru ca oamenii să îşi păstreze locurile de muncă.

"Trebuie să vedem stimulenţi fiscali în economie. Trebuie să vedem acel timp de acomodare a politicii monetare care să ajute economia să meargă mai departe", a mai explicat acesta. 

De altfel, Comisia Europeană a anunţat deja că va investi 100 de miliarde de euro pentru a ajuta piaţa muncii din blocul comunitar. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.23
YesMy