Singura româncă care s-a oferit voluntar la vaccinul anti COVID-19, declaraţii ÎN PREMIERĂ. "Toţi riscăm să pierdem ceva"

Silvia Câmpeanu, o româncă stabilită în Marea Britanie, participă la unul dintre studiile de testare pentru vaccinul anti COVID-19. 

"Şi în Marea Britanie, procentul de persoane care refuză vaccinarea este semnificativ. Nu la fel de mare ca în România, însă. Au existat multe campanii pro-vaccinare şi campanii de voluntariat pentru testarea vaccinului. Trendul de anti-vaccinare e mare, dar nu se dă atât de multă importantă persoanelor care nu au pregătire medicală şi care spun că vaccinul este dăunător. Despre asta e vorba!", a declarat românca stabilită în Marea Britanie la Antena 3. 

De ce s-a alăturat studiului

"Am intrat în programul ăsta pentru că pandemia ne priveşte pe toţi. Nu vreau să par lipsită de modestie, dar dacă pot ajuta cu ceva, trebuie să o fac. Vaccinul se dezvoltă doar cu două componente, una financiară şi una de voluntariat. Dacă nu sunt suficienţi voluntari pentru a testa vaccinul, acesta nu este omologat. M-am gândit că e o contribuţie infimă pe care o pot avea. Mai ales că eu nu am putut călători acasă din acest motiv, teama de a mă infecta. Suntem toţi în această problemă. Toţi riscăm să pierdem ceva. Dacă am avut condiţiile necesare de a putea participa la acest studiu, de ce nu? Decizia de acceptare în studiu a venit în ziua în care a murit tata. Cred că am datoria morală să particip pentru el, a fost un om altruist, care mereu m-a învăţat că contează binele general.", a mai spus Silvia Câmpeanu. 

Cum au reacţionat prietenii 

"Şi grupul meu de prieteni este contrariat, am avut şi reacţii diverse, prieteni care au încercat să mă descurajeze, oameni care au încercat să mă convingă că îmi pun viaţa în pericol, deşi eu sunt absolut convinsă că nu este cazul de aşa ceva. Am încercat să le descriu paşii acestui studiu. Le-am spus de nenumărate ori. Un studiu pentru un vaccin nu se face cu calendarul în mână. Este strict legat de efortul uman implicat în acest studiu", a mai spus aceasta. 

Aceasta a spus că sâmbătă, 21 noiembrie, va fi injectată fie cu vaccinul COVID-19, fie cu o substanţă placebo, fără să ştie cu care dintre acestea a fost injectată. 

"Nu sunt în studiul de la Oxford, sunt în studiul vaccinului cu nanoparticule. Mi-aş dori ca toate vaccinurile care ies pe piaţă să fie eficiente, pentru că e singura noastră şansă să ne revenim din toate punctele de vedere. Nu mai există altă soluţie reală", a conchis Silvia Câmpeanu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel