Sinaia a fost măturată în doar câteva minute de o vijelie puternică. Elena Mateescu, directorul ANM, a explicat de ce furtuna a fost atât de puternică.
A fost prăpăd în Sinaia. O furtună puternică a făcut ravagii miercuri după-amiază, iar la această oră sunt mai multe intervenții ale pompierilor în desfășurare, după ce mai multe acoperișuri au fost smulse de vijelie, străzile au fost inundate, iar unii dintre copacii rupți au fost purtați de ape pe drumuri. Potrivit salvatorilor, 14 persoane au fost asistate de către echipajele SMURD și cele ale Serviciului de Ambulanță Județean Prahova. Printre răniți s-ar afla și cinci turiști din Israel care ar fi ajuns la spital după vijelie, transmite Antena 3 CNN.
În aceste momente se intervine de urgență pentru îndepărtarea unui acoperișul căzut în zona Gării Sinaia.
"Pompierii intervin cu o autoscară pentru a îndepărta acoperișul căzut, în zona Gării Sinaia. Nu au fost surprinse persoane în momentul producerii situației de urgență.
Pentru gestionarea efectelor fenomenelor meteorologice rezultate în urma Codului Portocaliu, salvatorii depun eforturi considerabile. Au fost mobilizate numeroase autospeciale și resurse umane pentru a face față situațiilor de urgență și a proteja comunitățile afectate. Astfel, în aceste momente acționează 6 autospeciale de primă intervenție și comandă, 4 autospeciale de stingere, 1 autoscară, 1 autospecială transport personal și victime multiple, 2 ambulanțe SMURD și 4 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Prahova. De asemenea, la nivelul Detașamentului Sinaia a fost dispusă creșterea capacității operaționale și a fost activată grupa operativă la nivelul ISU Prahova", transmite IGSU.

Foto: IGSU
De altfel, pompierii au avut mult mai multe intervenții, în contextul fenomenelor meteorologice imediate de Cod Portocaliu prognozate și manifestate în județul Prahova.
"În contextul fenomenelor meteorologice imediate de Cod Portocaliu prognozate și manifestate în județul Prahova, echipajele de intervenție acționează în acest moment în orașul Sinaia pentru gestionarea unor situații de urgență generate de condițiile meteo severe, respectiv grindină de medii dimensiuni, vijelie și adverse torențiale.
Echipajele de intervenție acționează pentru degajarea arborilor căzuți pe carosabil și pe autoturisme. O persoană a fost surprinsă într-un autoturism peste care a căzut un copac, în incinta unei benzinării din Sinaia. Persoana a fost extrasă în siguranță de către pompieri și nu a necesitat îngrijiri medicale.
Totodată, un apel la 112 a semnalat faptul că șase persoane ar fi fost surprinse de furtună, fiind lovite de arbori căzuți. La fața locului s-a constatat că patru dintre acestea prezintă răni ușoare și au suferit atacuri de panică. Toate cele șase persoane sunt conștiente, cooperante și sunt evaluate și asistate de echipajul SMURD prezent la fața locului.
Într-o altă zonă a orașului, un acoperiș a fost smuls de vânt și a căzut peste un branșament de gaze. Zona este asigurată de pompieri cu o autospecială de stingere, iar intervenția furnizorului de utilități este așteptată pentru remedierea situației.
Până în aceste momente, 14 persoane au fost asistate de către echipajele SMURD și cele ale Serviciului de Ambulanță Județean Prahova. Dintre acestea, 10 victime se aflau în zona parcării Peleș, iar alte 4 în zona Mănăstirii Sinaia. Toate persoanele au fost transportate la Compartimentul Primiri Urgențe al Spitalului Orășenesc Sinaia.
RECOMANDĂRI PENTRU POPULAȚIE:
- Rămâneți în locuințe sau în spații sigure pe toată durata avertizării;
- Evitați deplasările și activitățile în aer liber;
- Nu parcați sub copaci sau în apropierea obiectelor instabile (panouri, stâlpi, schele);
- Închideți ferestrele și asigurați ușile;
- Deconectați echipamentele electrice dacă observați fluctuații sau întreruperi;
- Nu atingeți cabluri electrice căzute – pot fi sub tensiune", transmite IGSU într-un comunicat de presă.
Potrivit martorilor vijelia a durat doar aproximativ 15 minute, dar a măturat orașul Sinaia. Elena Mateescu, directorul ANM, a explicat intensitatea acestui fenomen.
"Cu siguranță vorbim de un fenomen meteorologic de o intensitate specială, având în vedere schimbul de aer cald și rece. Cu cât diferența dintre cele două mase de aer cu caracteristici termice diferite este mai mare, cu atât agresivitatea acestor tipuri de fenomene este mai mare, intensificări de vânt de peste 90 de km pe oră sau cantități de apă de peste 50-60 de litri pe metru pătrat în câteva ore sau chiar mai puțin de o oră, temperaturile care depășesc media climatică a unei luni iulie în țara noastră pot să genereze situații de acest fel.
De aceea în această dimineață s-a actualizat mesajul meteorologic, atât din perspectiva fenomenelor de instabilitate care vor continua, fie că vorbim de intensificări ale vântului cu aspect de vijelie în aria avertizată de Cod Galben, de 50-70 de kilometri pe oră, fie că vorbim de fenomene asociate, atât intensificări ale vântului cu peste 70-90 de km/h, grindină sau cantități de apă, așa cum vorbeam peste 60 de litri pe metru pătrat în aria avertizată de Cod Portocaliu, din jumătatea estică a țării.
Cu siguranță aceste avertizări generale au fost însoțite și de mesaje de de vreme severă imediată, de Cod Roșu, pentru că dinamica fenomenelor este una explozivă și vorbim de intensificări susținute care pot să depășească 90-100 de kilometri pe oră", a explicat Elena Mateescu în cadrul unei intervenții la Antena 3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News