Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - ACS Poli Timişoara, scor final. Moment de reculegere

CM 2018
CM 2018

ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a câștigat în fața echipei ACS Poli Timişoara.

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o pe ACS Poli Timişoara cu scorul de 3-0 (1-0), marţi, pe teren propriu, într.o partidă din etapa a 10-a a fazei play-out a Ligii I de fotbal. Sepsi OSK s-a impus prin golurile marcate de Istvan Fulop (45+5, 80), primul din lovitură liberă, şi Ibrahim Tandia (84), dintr-o lovitură liberă deviată de Mihai Roman II.

Sepsi a jucat în zece oameni din min. 41, când nigerianul Benjamin Kuku a fost eliminat pentru accidentarea gravă a lui Denis Haruţ în min. 36. Cei doi s-au ciocnit la un duel aerian, iar tânărul fundaş timişorean, care şi-a pierdut momentan cunoştinţa, a avut nevoie de intervenţia de urgenţă a ambulanţei, care l-a transportat la spital, unde a fost stabilizat. Istvan Fulop putea primi al doilea cartonaş galben în min. 74, dar arbitrul Bîrsan nu i l-a arătat, iar peste şase minute fotbalistul a marcat al doilea gol al gazdelor, la capătul unei acţiuni personale. Poli a rămas în zece oameni în min. 83, când Gabriel Cânu a primit un al doilea cartonaş galben, pentru fault la Yasin Hamed, dar care fusese faultat iniţial de Mihai Roman. Din lovitura liberă, Tandia a marcat, cu ajutorul unei devieri a lui Roman.

Moment de reculegere

Înaintea meciului a fost păstrat un moment de reculegere în memoria marelui jurnalist Cristian Ţopescu, decedat marţi. Sepsi OSK are trei victorii în ultimele patru etape.

[citeste si]

Poli are un singur punct câştigat în ultimele cinci deplasări. ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - ACS Poli Timişoara 3-0 (1-0), stadion Municipal - Sfântu Gheorghe Au marcat: Istvan Fulop (45+5, 80), Ibrahim Tandia (84). Cartonaşe roşii: Benjamin Kuku (Sepsi OSK, 41), Gabriel Cânu (ACS Poli, 83). Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Daniel Mitruţi (Craiova); arbitru de rezervă: Florin Andrei (Târgu Mureş) Observatori: Cristian Nica (Ploieşti) - CCA, Aurică Beldeanu (Craiova) - LPF.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel