Secretar de stat la Transporturi, DEMIS de Orban după accident. E OFICIAL

Ludovic Orban / Sursa foto AGERPRES
Ludovic Orban / Sursa foto AGERPRES

Secretatul de stat implicat vineri într-un accident a fost demis de premierul Ludovic Orban.

Polițiștii din Timișoara au deschis, vineri, un dosar penal pe numele lui Valeriu Lupu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, după ce acesta a refuzat să sufle în alcooltest și să îi fie prelevate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Premierul Ludovic Orban a decis să-l demită pe Lupu, conform Antena 3.

Potrivit IPJ Timiș, un bărbat de 56 de ani a lovit, vineri, o mașină aflată într-o parcare și a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, dar și prelevarea de probe biologice.

„Este vorba despre un bărbat de 56 de ani care a condus un autoturism spre strada Behelei, mergea către domiciliu și la un moment dat a lovit o mașină aflată într-o parcare. Femeia a cărei mașină a fost lovită a sunat la 112, iar polițiștii au sosit la fața locului și au procedat la testarea bărbatului. Acesta a refuzat, a refuzat și prelevarea de probe biologice și i s-a întocmit dosar penal pentru refuz de prelevare de probe biologice", a declarat, pentru Mediafax, Aurora Voicilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.

UPDATE: „Am decis să îl demit", a declarat Ludovic Orban pentru Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel