Scandal marijuana. Florin Bădiță - Mircea Badea, replici explozive

Mircea Badea
Mircea Badea

Mircea Badea a dat un răspuns mesajului scris de Florin Bădiță vizavi de consumul de marijuana după ce numele protestatarului a fost menționat într-o înregistrare.

Realizatorul TV a luat mai multe fraze din mesajul tânărului și și-a spus opinia. Cu albastru găsiți replicile lui Florin Bădiță, iar cu roșu pe cele ale lui Mircea Badea.

Florin Bădiță: ”În 2016 am locuit trei luni în California, unde marijuana este legală, iar statul a colectat $ 2.8 miliarde din taxarea acestei activități. O parte din bani se duc pentru finanțarea sistemului de educație”. Mircea Badea: "Marijuana este legală în California. Am fost și eu acolo. Am vorbit cu mulți despre acest subiect. Este legală doar dacă ți-o dă doctorul".

Florin Bădiță: ”Săptămâna trecută am fost în Amsterdam. Mișto că poți fuma legal acolo. Ajută și economia”. Mircea Badea: "Ieri am zis că dacă tot se dau ăștia victime și nu fumează marijuana, hai la un test toxicologic! Am și intuit că va veni Bădiță și va spune că a fumat la Amsterdam”.

Florin Bădiță: ”Acum 10 ani câștigau $600 de milioane În taxe din trecerea în legalitate a unei activități recreaționale, practicată de milioane de români, 600.000 practicând asta lunar în România, dacă citez bine un studiu de acum ceva timp”. Mircea Badea: "Dacă cifrele date de Bădiță sunt corecte, el fiind o somitate în societatea românească, vă dați seama că marijuana, la noi în țară, nu crește așa... asta înseamnă că marea masă de marijuana, care se fumează, este adusă. Vă dați seama cât trafic de iarbă este în România?! DIICOT ce face? Ce fac toate instituțiile? Sigur că asta nu-l interesează pe Bădiță... E clar că sunt mulți dealeri. În Costa Rica, unde înțeleg că este țara corupților, de exemplu, pușcăriile sunt pline de traficanți de marijuana. În Malaezie este pedeapsa cu moartea".

Florin Bădiță: ”În înregistrarea de ieri de la Antena 3, unde m-au înregistrat pe ascuns în iulie 2018 într-un spațiu privat, povesteam despre microdozaj. Adică să îți faci 15 țigări dintr-un gram de marijuana. Dacă ești curios, citește acest link că să înțelegi conceptul forbes.com/sites/kristianastre/2018/07/19/if-youre-curious-about-cannabis-try-microdosing/#723092025986”. Mircea Badea: "Hei, Bădiță, dar parcă îți plăceau înregistrările pe ascuns... cu o singură condiție: să nu fie cu tine, nu? Și mie mi-a dat cineva un link în care se arată că dacă fumezi ești high tot timpul".

Florin Bădiță: ”Într-un sistem medical șubred precum în România, unde lipsa medicamentelor este o problema cotidiană, marijuana este utilă pacienţilor afectaţi de cancer, căci stimularea apetitului îi ajută să îşi menţină o greutate sănătoasă, ceea ce conduce la rate mai mari de supravieţuire. Oamenii afectaţi de dureri cronice se numără, de asemenea, printre cei ajutăţi de marijuana. Dovezile preliminare sugerează că marijuana poate fi utilă şi persoanelor ce suferă de Parkinson, Alzheimer şi de scleroză multiplă. Accesul bolnavilor la o plantă care le poate reduce durerea și suferință ar fii un lucru benefic. sistem medical șubred, marijuana utilă”.

Mircea Badea: "Bădiță, tu ești bolnav de cancer? Eu am văzut oameni bolnavi de cancer. O prietenă foarte bună, de vârsta mea, a murit de cancer. Unui om bolnav de cancer, în fază terminală, când durerile sunt crâncene, știți ce i se dă? Morfină. Morfina este utilă bolnavilor de cancer în stadiu terminal. Este utilă și celor care nu sunt bolnavi de cancer, dar au dureri insuportabile. Conform gândirii lui Bădiță... hai să luăm toți morfină pentru că la bolnavii de cancer este utilă. În România este ilegală. O faptă te poate băga la pușcărie mulți ani pe abuzul în serviciu în România, așa um este, de inspirație sovietică. În Franța, este altă definiție la abuzul în serviciu. Țări diferite, legislații diferite. Pe scurt: Bădiță, se uită la tine corporatiști, publicitari, tineri frumoși și liberi, nu te comporta ca un laș, nu fi politician! Tu nu ești politician, tu ești ONG-ist. Tu te uiți la Monica Macovei, fost procuror comunist la Sectorul 1. Tu ai fumat marijuana în România? Nu fi politician... ai fumat marijuana în România? Fii bărbat și spune acum! Ai dat și la ații să fumeze?”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel