€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Scandal în Germania privind o ''variantă mortală'' a coronavirusului
Autor: Anca Murgoci

long-covid_74387800 Foto Ilustrativ/Pexels Cottonbro
 

Ministrul german al Sănătăţii a fost criticat de experţi pentru o declaraţie privind o posibilă ''variantă mortală''.

Ministrul german al Sănătăţii, Karl Lauterbach, s-a confruntat cu un val de critici din partea experţilor după ce a declarat că o variantă mortală a noului coronavirus ar putea să ia Germania prin surprindere în a doua jumătate a acestui an, informează DPA.

Termenul 'variantă mortală' este neştiinţific şi induce nesiguranţă în rândul populaţiei, a declarat specialistul în virusologie Jonas Schmidt-Chanasit pentru cotidianul german Bild. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), apariţia unei 'variante mortale' în toamnă este un scenariu puţin probabil, a mai spus expertul.

Un alt medic specialist în virusologie, Hendrik Streeck, a reacţionat de asemenea cu scepticism, spunând că dezvoltarea variantelor virale este pur şi simplu imposibil de anticipat.

În loc să ne îngrijorăm din cauza unor scenarii cum ar fi 'variante mortale', este important să ne pregătim pentru toamnă şi iarnă, a spus el pentru Bild. Într-un interviu acordat pentru ediţia de duminică a publicaţiei Bild, ministrul Karl Lauterbach şi-a exprimat îngrijorarea referitor la dezvoltarea imprevizibilă a unor subvariante ale Omicron.

Este destul de posibil să apară o variantă Omicron foarte contagioasă, care să fie la fel de mortală ca Delta. Ar fi categoric o variantă mortală', a mai spus politicianul german, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close