Satu Mare: Doi minori arestaţi preventiv pentru uciderea unui bărbat

Doi minori din judeţul Satu Mare au fost arestaţi pentru 30 de zile pentru uciderea unui bărbat, informează, vineri, într-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Potrivit sursei citate, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană fost găsită decedată într-un imobil situat în municipiul Carei, unde locuia fără forme legale, acesta având urme de violenţă la nivelul corpului, precum şi urme de sânge.

,,La faţa locului s-a constatat că uşa locuinţei era spartă şi că urme de sânge erau răspândite prin imobil. În urma cercetărilor s-a constatat că, în data de 24.09.2019 numitului K.R.A i-au fost aplicate mai multe lovituri cu pumnul în zona toracică, precum şi cu un obiect dur pe toată suprafaţa corpului, lovituri în urma cărora victima a decedat. În cauza au fost administrate probe: proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţii martori, mijloace materiale de probă, din care rezulta ca în seara de 24.09.2019, după ora 18.00, inculpaţii K.M.N şi K.E., minori, s-au deplasat la domiciliul numitului K.R.A, şi i-au aplicat acestuia mai multe lovituri cu pumnii şi cu un obiect dur-rangă în zona capului, membrelor superioare şi inferioare, precum şi în zona toracică şi abdominală', precizează sursa citată.

Minorii au fost opriţi de o altă persoană, însă s-au întors şi l-au lovit din nou. 'Activitatea acestora a fost întreruptă în jurul orei 19,00 de numitul K.G. care le-a cerut celor doi să înceteze loviturile, însă aceştia s-au reîntors la locul faptei în jurul orei 19.45 şi după ce l-au dezbrăcat pe numitul K.R.A. au continuat activitatea de lovire până la ora 20.00, când au părăsit domiciliul victimei. În dimineaţa de 25.09.2019, numitul K.R.A a fost găsit decedat în incinta imobilului în care locuia', precizează sursa citată.

Sursa: AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel