SONDAJE pentru parlamentare, rezultate cu diferențe uriașe. Chirieac: PNL NU va fi primul partid, dar va forma Guvernul

Bogdan Chirieac a comentat diferențele mari în sondaje privind PSD-ul. De asemenea, analistul politic a spus cine crede ca va forma Guvernul, după alegerile din 6 decembrie.

Diferenţe mari în sondaje în privinţa PSD - Explicația

Sondajul Avangarde prezintă PSD-ul cu un scor de 31%, în timp ce IMAS prezintă același partid cu un scor de 21,7% la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

"Probabil ține de metodologia fiecăruia dintre cele două institute şi apoi aţi văzut... Nici în America sondajele nu au nimerit rezultatul. L-au dat pe Biden cu până la 15 procente înaintea lui Donald Trump. Apoi, în foarte multe state, nu au nimerit sub nicio formă. Au zis că nu au putut să evalueze corect "marea mută", cetăţeni care, de fapt, votau Trump şi care au spus că votează Biden, pentru conformitate. Probabil că, în cazul IMAS-ului, sunt cetăţeni care au spus că nu votează PSD, dar în realitate o fac, iar Marius Pieleanu poate că i-a surprins mai bine din acest punct de vedere cu institutul său. 

Asupra a ceea ce există, cu un oarecare consens este PNL-ul. Cumva e o creștere de 2 sau de 3 ori pentru USR, în funcţie de institut. Iarăşi, e cam mult, ţinând cont de scorul politic de la locale, când la locale, totuşi, pe Bucureşti, a fost Nicușor Dan care a împins foarte tare, a fost Dominic Fritz la Timişoara, a fost Allen Coliban la Braşov. Au avut nişte motoare în alegerile locale. Există şi această imagine a USR-ului suprapusă peste alegerile de la Sectorul 1. Cu toată dragostea, că astăzi doamna Clotilde a fost la "locul crimei", unde au fost ăştia cu sacii de voturi în spate", a spus analistul politic Bogdan Chirieac, în emisiunea "Punctul de Întâlnire", de la Antena 3.

"PNL nu va fi primul partid politic din România"

Întrebat cine va forma Guvernul pe 7 decembrie, analistul politic a spus: "PNL va forma Guvernul, chiar dacă, în opinia mea, PNL nu va fi primul partid politic din România. Chiar dacă acum mai are un procent sau două înaintea PSD-ului, cred că, până pe 6 decembrie, PNL nu are cum să mai fie primul partid politic din România".

"Premier va fi în continuare domnul Ludovic Orban"

"Premier va fi în continuare domnul Ludovic Orban. Domnul Iohannis îl doreşte. O avea dânsul  motivele sale. Problema nu este Ludovic Orban, care este un om extrem de muncitor, ci Guvernul său”, a conchis Bogdan Chirieac. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel