Sângele pacienților Covid-19 recuperați este cheia găsirii unui tratament

Cheia luptei cu noile virusuri constă în datele prelevate de la pacienții care s-au îmbolnăvit și mai apoi s-au recuperat.

Cheia luptei cu noile virusuri constă în datele prelevate de la pacienții care s-au îmbolnăvit și mai apoi s-au recuperat, conform The Verge. Probele de sânge de la cei care au învins boala îi pot ajuta pe cercetători să înțeleagă cum răspunde sistemul imunitar la noul coronavirus, în căutarea unui tratament.

Săptămâna aceasta, Centrul de cercetare pentru vaccinuri (VRC) american a făcut apel la persoanele care au fost infectate cu Covid-19 și s-au recuperat, cerând astfel probe de sânge.

Ce rol au analizele în generarea tratamentului

Analizele sângelui pot oferi cercetătorilor informații despre generarea de anticorpi, odată ce boala este răpusă, acest lucru nefiind încă cunoscut. Sistemul imunitar produce de obicei anticorpi, care se pot lega de viruși și îi pot ucide, în timpul infecției și după aceasta. Acești anticorpi oferă persoanei infectate un nivel de protecție și în viitor, adică este mult mai puțin predispusă unui nou atac viral.

„Primii pași sunt urmărirea indivizilor care s-au recuperat și măsurarea răspunsului anticorpilor lor", a transmis directorul diviziei de transfuzii a Spitalului Universitar din Pittsburgh, Darrel Triulzi.

Cum răspunde sistemul imunitar

Oamenii de știință vor să înțeleagă cât de puternic răspunde sistemul imunitar la noul coronavirus și cât de bine protejează oamenii de o viitoare infecție. De asemenea, vor să știe și cât de mult ar ține protecția. Cercetările pe termen lung efectuate pe pacienții SARS, de exemplu, arată că celulele sistemului imunitar nu au mai existat după șase ani de la declanșarea bolii.

Cercetările preliminare (care nu au fost încă publicate, conform The Verge) arată că pacienții infectați cu Covid-19 produc niveluri ridicate de anticorpi. Virologii spun că acesta este un semn că oamenii nu s-ar mai îmbolnăvi și a doua oară din cauza coronavirusului. Un alt studiu, de această dată pe maimuțe și tot nepublicat, a ajuns la concluzia că infectații au dezvoltat anticorpi care nu le-a permis să se mai infecteze a doua oară.

Concluziile preliminare

„Acest lucru indică faptul că infecția rezultă în protecție împotriva SARS-CoV, cel puțin pe termen scurt", a transmis pentru The Scientist cercetătorul Angela Rasmussen.

Cu toate acestea, Triulzi spune că este nevoie de mult mai multe cercetări pentru a înțelege dacă anticorpii oferă un beneficiu terapeutic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel