România - Zimbabwe, în Cupa Davis. Cât costă biletele

Tenis
Tenis

Preţul unui bilet la meciul dintre echipele masculine ale României şi Zimbabwe, din primul tur al Grupei a II-a, Zona Europa/Africa a Cupei Davis, au fost puse în vânzare pe site-ul www.bilete.ro şi în reţeaua Bilete.ro, la preţul de 35 de lei pe zi, potrivit site-ului Federaţiei Române de Tenis. 

Întâlnirea va avea loc în perioada 5-6 aprilie, în Sala Polivalentă din Piatra Neamţ, şi se va desfăşura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri: primele două meciuri de simplu în ziua de vineri 5 aprilie, cu începere de la ora 14:00, urmând ca sâmbătă 6 aprilie să se dispute meciul de dublu şi celelalte două meciuri de simplu, cu începere de la ora 13:00. Copiii preşcolari, dar nu mai mici de 3 ani, au acces gratuit, ocupând acelaşi loc cu persoanele majore care îi însoţesc, deţinătoare a unui bilet valabil. 

Orice încercare de revânzare a biletelor la suprapreţ sau nu, sau prin intermediul altor site-uri de profil sau nu, este considerată fraudă şi va fi pedepsită conform legislaţiei în vigoare. Biletele obţinute de la un revânzător sunt considerate nule, iar posesorilor acestora le va fi interzis accesul la eveniment, avertizează comunicatul FRT. România şi Zimbabwe s-au înfruntat o singură dată în Cupa Davis, în 2000, la Harare, tricolorii câştigând cu 3-2, prin punctele aduse de Andrei Pavel (două) şi perechea Andrei Pavel/Gabriel Trifu. 

Vezi şi: Dieta spectaculoasă cu lămâi. Slăbești 10 kilograme

Când va fi BIAS 2019 - cel mai tare show aviatic

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel