Augustin Zegrean îi taie craca de sub picioare lui Florin Roman: Nu se poate!

Augustin Zegrean
Augustin Zegrean

Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale din România, a transmis că parlamentarii nu pot depune amendamente la decretul prin care s-a declanşat starea de urgenţă în România. 

"Nu se poate interveni asupra acestui decret. Deci, nu pot fi amendamente la decretul preşedintelui. Ei nu fac o lege astăzi, ei fac o hotărâre de aprobare. Starea de urgenţă este atributul exclusiv al preşedintelui. Parlamentul stabileşte, prin lege, regimul stării de urgenţă şi al stării de asediu şi, în baza acestei legi, preşedintele declară starea de urgenţă", a explicat Zegrean.

Intervenţii prin OUG

"Dacă vor să facă ceva într-adevăr, în măsura în care Guvernul, în baza acestui decret al preşedintelui, va emite ordonanţe, acolo pot ei să intervină. În baza acestui decret, Guvernul poate să emită ordonanţe. Ordonanţele de urgenţă ajung obligatoriu la Parlament pentru aprobare, acolo ei pot să intervină. Dacă constată că ordonanţa depăşeşte ceea ce a stabilit preşedintele prin decretul de declarare a stării de urgenţă, pot să intervină asupra ei", a menţionat fostul preşedinte al CCR.

Propunere EXPLOZIVĂ a lui Florin Roman

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a propus, marţi, confiscarea stocului şi amendă de 20.000 de lei pentru cei care comercializează materiale sanitare şi fac speculă.

"Am depus azi o observaţie la decretul privind instituirea stării de urgenţă, prin care cei cărora comercializează materiale sanitare, măşti, medicamente, dezinfectanţi, să le fie confiscat întregul stoc, dacă acesta este supus speculei! Totodată, am propus amendă de 20.000 de lei, în paralel cu confiscarea stocului. De exemplu, dacă ai cumpărat un stoc de 10.000 măşti, azi vinzi masca cu 50 bani şi mâine, din acelaşi stoc, vinzi cu 10 lei. În acest caz, se confiscă întregul stoc şi se aplică sancţiunea de 20.000 lei", a scris Roman pe Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României timp de 30 de zile. Conducerea Parlamentului a decis ca joi, la ora 12,00, să se dea votul în plenul reunit pe decretul emis de preşedinte. Deputaţii şi senatorii vor vota printr-o aplicaţie informatică ce presupune accesarea unei adrese web şi acţionarea butonului de pe ecran corespunzător opţiunii de vot, iar dezbaterile vor avea loc prin sistemul de teleconferinţă, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel