Robu, către medici: Nu e în regulă să dezertăm în vreme de război

Nicolae Robu, edilul orașului de pe malul Begăi, a reacționat după ce mai multe cadre medicale au anunțat că demisionează de la Spitalul CFR Timișoara.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat marţi, în contextul mai multor demisii ale unor asistente şi infirmiere de la Spitalul CFR din municipiu, că nu este normal "să dezertăm în timp de război, care îşi are regulile lui".

"Am fost informat că la Spitalul CFR, 10 asistente şi trei infirmiere şi-au dat demisia, fără a invoca lipsa de echipamente, ci faptul că le este teamă, pentru că au copii şi părinţi în întreţinere etc. Nu cred că e în regulă să dezertăm în timp de război. Este război (cu pandemia, n.r.), iar războiul îşi are regulile lui. Dar trebuie să acţionăm cu blândeţe şi să-i încurajăm pe cei care, nu din vina lor, sunt mai slabi de înger. Nu e uşor să te menţii puternic", a afirmat Nicolae Robu, în conferinţa de presă online de marţi.

Edilul i-a îndemnat pe aceştia să se uite la confraţii lor de breaslă, cei mulţi, care stau pe baricade, în prima linie aflându-se întreg corpul medical de la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" Timişoara - Virgil Musta, Voichiţa Lăzurean, Cristian Oancea -, care sunt "un exemplu de dăruire".

Camere plătite de primărie

Nicolae Robu a mai subliniat că municipalitatea are întreaga disponibilitate de a se implica pentru a sprijini spitalele primăriei - Municipal, "Victor Babeş" şi cel de copii, cu tot necesarul.

De asemenea, pentru protecţia corpului medical, primarul spune că personal le-a cerut de mai mult timp acestor spitale să-i transmită solicitările individuale în privinţa numărului de camere în hoteluri pentru cazarea medicilor şi a asistentelor care se tem că şi-ar putea infesta familiile cu COVID-19, dar nu a primit până acum nicio solicitare.

"Până acum nu am primit nicio solicitare în acest sens. Acele camere sunt plătite de primărie, trebuie să avem grijă de fiecare ban şi de aceea vrem garanţia că astfel de solicitări există din partea personalului medical şi că acele locaţii vor fi şi folosite, pentru a nu irosi banii", a explicat edilul.

Nicolae Robu a mai anunţat că zilele trecute a convenit cu Universitatea Politehnica Timişoara ca imobilul Casa Politehnicii 2 să fie dedicat cazării personalului medical al Spitalului Municipal, din apropiere, dar de la Spitalul "Victor Babeş" nu a venit nicio solicitare deocamdată. "Există şi hoteluri cu care am discutat şi au camere disponibile pentru medici, pe care ni le pun la dispoziţie, în conformitate cu legislaţia în vigoare", a precizat edilul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel