Restricții pentru nevaccinați. Rafila: Autorităţile nu au făcut ceea ce a trebuit, n-au putut să convingă

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Alexandru Rafila este de părere că autoritățile nu și-au făcut datoria de a convinge populația să se vaccineze anti Covid. 

Profesorul Alexandru Rafila, s-a aflat joi seara în direct în emisiunea Punctul culminant, realizată de Victor Ciutacu la România TV, unde a vorbit despre restricțiile ce s-ar putea aplica pentru persoanele care nu se vaccinează.

”Nu vreau să comentez ceea ce a spus preşedintele (n.r. se referă la impunerea de restricții pentru nevaccinați). Încerc să explic ceea ce cred eu. Cred că domnul preşedintele s-a gândit probabil la faptul că autorităţile nu au făcut ceea ce ţine de ele ca să convingă oamenii. Ne întoarcem la o discuţie demarată în urmă cu o săptămână. De la început, am fost împotriva acestei discriminări care, de fapt, este şi poziţia oficială a OMS, apropo de discriminare şi segregare între vaccinaţi şi nevaccinaţi. Înţeleg că autorităţile nu au făcut ceea ce a trebuit, n-au putut să convingă oamenii, să-i informeze, n-au existat acţiuni dedicate pentru personalul medical, pentru cadrele didactice încât ei să poată să decidă în cunoștință de cauză, având toate informaţiile pe masă. Să existe consiliere care să ducă la creşterea procentului celor vaccinaţi. Nu poţi să impui restricţii când tu nu ţi-ai făcut treaba”, a declarat Alexandru Rafila.

Valul patru al pandemiei

Klaus Iohannis a vorbit despre modul în care România ar putea trece mai ușor peste valul 4 al pandemiei. România a trecut de obiectivul de 5 milioane de persoane vaccinate în urmă cu câteva zile. Cu toate acestea, experții trag un semnal de alarmă în privința valului 4 al pandemiei de COVID-19. La finalul lunii septembrie, se poate ajunge din nou la nivelul de 1.000 de infectări pe zi. 

„Nu putem să îi constrângem pe oameni să facă anumite lucruri pe care nu vor să le facă fiindcă nu le înțeleg. Așa este și cu vaccinarea. Trebuie să aprofundăm, să îmbunătățim campania de vaccinare, fiindcă pandemia nu s-a terminat. De asta, de fiecare dată când fac declarații, spun românilor să se vaccineze.

Este foarte, foarte important să prevenim un nou val, să prevenim răspândirea acestui virus. Însă interdicții neexplicate în această etapă nu ne duc foarte departe și chiar dacă este posibil să se introducă anumite restricții pentru persoanele nevaccinate în locurile neesențiale, restaurante, cinematografe și așa mai departe, asta nu rezolvă problema, rezolvă doar probleme punctuale. Problema se rezolvă prin vaccinarea în masă. 

Pe de altă parte, noi suntem deja în al doilea an de pandemie. Nu pot să accept măsuri care duc la discriminări. Nu putem să învingem pandemia prin discriminare. Noi putem să învingem pandemia prin vaccinare. Este destul de simplu de spus, dar mai complicat de realizat. Repet, vaccinul este disponibil la liber de câteva luni de zile deja și oamenii trebuie să înțeleagă că noi am ajuns în faza în care avem puține cazuri și datorită vaccinării și dacă vrem să rămână așa, va trebui cât mai mulți români să meargă să se vaccineze”, a afirmat președintele Klaus Iohannis. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel