Regina Elisabeta, fără mască la prima apariție din 2021. A fost vaccinată cu doza de rapel

Foto: Instagram / Royal Family
Foto: Instagram / Royal Family

Regina Elisabeta a II-a a fost vaccinată cu doza de rapel înainte de prima ei apariţie publică din 2021.

Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 94 de ani, a primit cea de-a doua doză a unui vaccin anti-COVID-19 înainte de prima ei apariţie publică din 2021, care a avut loc miercuri şi la care suverana britanică a participat fără să mai poarte o mască de protecţie, potrivit unor surse citate de site-ul revistei People, citează Agerpres.

Regina britanică a fost prezentă - fără mască sanitară - la un eveniment ce a marcat centenarul Royal Australian Air Force şi care a fost organizat la CWGC Air Forces Memorial din Surrey, un monument situat la mică distanţă de Castelul Windsor.

Biroul de presă de la Palatul Buckingham a confirmat în luna ianuarie că atât suverana, cât şi soţul ei - prinţul Philip, în vârstă de 99 de ani -, primiseră primele doze ale unui vaccin anti-COVID-19, dar a precizat că nu va mai face anunţuri suplimentare despre momentul în care cuplul regal britanic urma să fie vaccinat cu dozele de rapel.

Regina Elisabeta, despre vaccin: O înțepătură



În februarie, regina Elisabeta a II-a a vorbit într-o conferinţă video despre momentul vaccinării sale cu prima doză şi a folosit un termen colocvial din engleza britanică - "the jab" ("înţepătură").

"A fost ceva foarte rapid, primisem multe scrisori de la oameni care se declarau surprinşi de cât de uşor a fost să primească vaccinul. Iar 'înţepătura' nu a durut deloc", a declarat suverana în acea conversaţie online pe care a purtat-o cu miniştrii Sănătăţii din cele patru naţiuni care alcătuiesc Marea Britanie.

La rândul lui, prinţul William s-a declarat mândru de exemplul pe care bunicii lui îl transmit cetăţenilor britanici, în timp ce a stat de vorbă într-un apel video în luna ianuarie cu mai mulţi angajaţi din prima linie şi cu voluntari din Marea Britanie despre campania de vaccinare din această ţară.

"Bunicii mei au primit primele doze ale vaccinului şi sunt foarte mândru de ei pentru că au făcut acest lucru. Este cu adevărat important ca toată lumea să se vaccineze", a declarat în ianuarie prinţul William, care a fost testat pozitiv cu noul coronavirus în 2020.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de The Royal Family (@theroyalfamily)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel