Laurențiu Reghecampf a reacționat după ce a fost acuzat că a profitat de averea familiei Prodan și că-și neglijează copilul.
Laurențiu Reghecampf a fost acuzat în nenumărate rânduri că a profitat de averea familiei Prodan și că în ultima perioadă își neglijează copilul, pe Bebeto.
"Având în vedere evenimentele recente și faptul că aspecte din viața mea privată au fost mediatizate sistematic, doresc să clarific următoarele chestiuni:
Căsnicia mea nu face obiectul unei dezbateri de interes public, drept pentru care vă rog să-mi respectați decizia de a nu mă angrena în discuții vizând acest subiect. Copiii vor reprezenta întotdeauna o prioritate în ceea ce mă privește. Mă voi implica în educația lor cu aceeași dăruire, voi continua să-mi îndeplinesc rolul de tată, să le ofer dragoste și sprijin necondiționat. Orice alte declarații sau speculații constituie imixtiuni nefondate în viața mea privată.
Cu privire la moștenirea primită de către Anamaria de la regretata sa mamă, menționez că nu am revendicat niciun bun din componența acesteia și nici nu am formulat vreodată pretenții în acest sens. Având în vedere că pe rolul instanțelor judecătorești a fost introdusă în luna august 2021 o acțiune de divorț și partaj (cu primul termen de judecată la 7 februarie 2022), apreciez că toate aspectele de ordin financiar vor fi soluționate pe această cale. (...)
Aparițiile mele publice se vor concentra pe activitatea profesională desfășurată în calitate de antrenor. Nu intenționez să mă implic în discuții de natură conflictuală care nu vizează aspecte de interes public și nici să răspund unor eventuale acuzații neîntemeiate, formulate în afara cadrului legal", a scris Laurențiu Reghecampf pe Instagram.
De curând, Laurențiu Reghecampf a vorbit despre dramele din viața sa.
Înaite de a se căsători cu Anamaria Prodan, Laurențiu Reghecampf a fost căsătorit cu Mariana Pfeiffer, alături de care a avut o fetiță, pe Analis, însă nu a reușit să se bucure pentru mult timp de micuță, asta după ce a fost răpusă de o malformație cardiacă congenitală numită tetralogia Fallot.
”Analis a murit la un an și două luni. Ne-am dat seama că are o boală, se numea tetralogia Fallot, inima nu se formase exact și obosea când mânca. Așa ne-am dat seama că are o problemă, ne-am dus la un control și ni s-a spus că există o problemă și trebuie să se ajungă la o operație. Am fost la Cluj, la un profesor foarte mare, operația a reușit, dar mi s-a spus că trebuia să lase copilul deschis timp de 48 de ore, să vadă dacă apar complicații și a făcut o pneumonie, din păcate. Eram la Steaua atunci, jucam și în cupele europene.
Această tragedie mi s-a întâmplat chiar înaintea unui meci la Craiova, după care trebuia să plecăm în Grecia. Vă dați seama că pentru mine a fost mai ușor să trec peste, fiind mereu plecat, dar fosta mea soție a trebuit să treacă singură peste această perioadă”, a declarat Laurențiu Reghecampf, în emisiunea ”Fiță cu Adiță” pe YouTube, conform gsp.
Recent, a murit și tatăl lui Laurențiu Reghecampf, iar acum mama sa suferă de cancer, după cum tot el a declarat:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu